Noul prim-ministru al Slovaciei va fi un bancher. Anunțul făcut de președinta Zuzana Caputova

Data publicării:
Ludovit Odor cu ochelari
Ludovit Odor a fost desemnat prim-ministru al Slovaciei. Foto: Profimedia

Vicepreşedintele Băncii Naţionale a Slovaciei, Ludovit Odor, a fost desemnat prim-ministru după demisia predecesorului său, a anunţat duminică preşedinta slovacă Zuzana Caputova.

„Voi numi un guvern interimar condus de Ludovit Odor, viceguvernator al Băncii Naţionale a Slovaciei”, a declarat președinta Caputova, după o întâlnire cu şeful guvernului demisionar, Eduard Heger, care îşi dăduse demisia cu câteva ore mai devreme.

Noul premier, 46 de ani, va fi numit oficial săptămâna viitoare, a indicat preşedinta Slovaciei, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Numit cu cinci luni înaintea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în 30 septembrie, Odor va fi al treilea şef al guvernului slovac de la ultinul scrutin în 2020.

„În mod firesc, criteriul principal este expertiza, dar, în acelaşi timp, au fost selectate doar persoane care nu vor candida la viitoarele alegeri parlamentare”, a declarat preşedinta Caputova, care şi-a propus „obiectivul de a nu favoriza niciunul din partidele politice aflate în competiţia preelectorală”.

Premierul demisionar conducea un guvern de coaliţie prin interimat, după ce pierduse un vot de încredere în parlament în decembrie.

Heger a cerut duminică preşedintelui să-i revoce mandatul după ce criza politică s-a agravat în urma demisiei joi a ministrului agriculturii din cauza unui scandal legat de o subvenţie de 1,4 milioane de euro acordată companiei sale.

A doua zi, ministrul de externe şi-a anunţat şi el dorinţa de a părăsi guvernul.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri