Noua ipoteză privind momentul contaminării lui Serghei Skripal: fiica lui ar fi purtat neurotoxina

Data publicării:
skripals

O altă ipoteză legată de felul în care fostul agent dublu Serghei Skripal ar fi fost contaminat cu neurotoxina de uz militar Noviciok: agentul toxic ar fi fost plantat în valiza fiicei sale, Iulia, scrie The Telegraph, care citează surse sub protecția anonimatului, potrivit The Moscow Times.

Scenariul inițial al contaminării era următorul: neurotoxina ar fi fost aplicată pe mânerul portierei, iar când Serghei Skripal și-a deschis mașina, atunci a luat contact cu substanța. Apoi a contaminat-o și pe fiica sa, cu care și-a petrecut ziua de duminică, 4 martie.  Când s-au întâlnit, s-au sărutat pe obraji, conform obiceiului.

O sursă din cadrul forțelor anti-tero a precizat pentru The Telegraph că Iulia Skripal a zburat din Moscova spre Londra pe 3 martie.

Noua ipoteză este aceea că neurotoxina ar fi fost impregnată într-un articol de îmbrăcăminte sau într-o trusă de cosmetice și că cei doi s-ar fi contaminat atunci când fiica fostului agent și-a desfăcut bagajul în casa din Salisbury a lui Skripal.

Serghei Skripal şi fiica lui se află în continuare în stare critică după ce au fost găsiţi în stare de inconştienţă, duminică, 4 martie pe o bancă în apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, situat în sud-vestul Angliei.

Miercuri, Theresa May a anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, între care expulzarea a 23 de diplomaţi şi îngheţarea relaţiilor bilaterale la cel mai înalt nivel, atribuind Moscovei responsabilitatea pentru otrăvirea.

Marea Britanie, Germania, Franţa şi Statele Unite au declarat joi că responsabilitatea Rusiei este singura explicaţie „plauzibilă” în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal şi a cerut Moscovei să furnizeze toate informaţiile cu privire la programul său de arme chimice Noviciok.

„Noi, şefii de stat şi de guvern din Franţa, Germania, Statele Unite şi Marea Britanie, ne exprimăm consternarea după atacul împotriva lui Serghei Skripal şi a (fiicei sale) Iulia”, se arată într-un comunicat comun al premierului britanic Theresa May, preşedintelui francez Emmanuel Macron, cancelarului german Angela Merkel şi preşedintelui american Donald Trump.

„Utilizarea unui agent neurotoxic de uz militar, dezvoltat de Rusia, reprezintă prima utilizare ofensivă a unui agent neurotoxic în Europa după Al Doilea Război Mondial”, se arată în comunicat.

„Acesta este un atac asupra suveranităţii britanice, securitatea noastră, a tuturor, fiind ameninţată”, au afirmat cei patru lideri.

„Regatul Unit şi-a informat aliaţii că este foarte probabil ca Rusia să fie responsabilă pentru atac. Împărtăşim opinia britanică că nu există altă explicaţie plauzibilă”, se mai arată în comunicat.

În consecinţă, cei patru aliaţi cer Rusiei „să răspundă la toate întrebările legate de atacul de la Salisbury. Rusia ar trebui să ofere informaţii complete Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) despre programul Noviciok”, au afirmat oficialii britanic, francez, german şi american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...