Noi tiruri de rachete au fost lansate de Hamas spre orașele din Israel după raidurile în forță în Fâșia Gaza

Data actualizării: Data publicării:
violente in israel
Noi tiruri de rachete au fost lansate de Hamas spre orașele din Israel după raidurile în forță în Fâșia Gaza. FOTO: Agerpres

Militanții Hamas au lansat zeci de rachete asupra Israelului după ce atacurile aeriene israeliene au ucis mai mulți lideri și au distrus o clădire cu mai multe etaje în Gaza. Potrivit rapoartelor, mai multe locații din sudul Israelului au fost lovite, iar un copil a fost omorât în Sderot, scrie BBC.

Copilul ucis în orașul israelian Sderot era Ido Avigal și avea șase ani. El a fost omorât în timpul unui atac asupra unui bloc.

Escaladarea conflictului care a început luni a determinat ONU să avertizeze cu privire la un "război la scară largă".

Cel puțin 65 de persoane din Gaza, inclusiv 14 copii, și șapte persoane din Israel au fost ucise de atunci.

Violențele din zonele israeliene cu populații mixte au dus la arestarea a peste 374 de persoane miercuri seară, au spus polițiștii israelieni, iar 36 de ofițeri au fost răniți.

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat miercuri seară că intenționează să trimită forțe militare pentru a ajuta poliția să mențină ordinea în orașele unde au loc violențe

Militanții palestinieni au lansat rachete asupra Israelului luni seara, iar Israelul a răspuns lovind ținte în teritoriu. Au fost efectuate sute de atacuri aeriene și atacuri cu rachete.

Netanyahu a spus că guvernul își va folosi toată puterea pentru a proteja Israelul de dușmani din exterior și de cei care provoacă revolte în interior. Autoritatea Palestiniană a condamnat "agresiunea militară" a Israelului într-un tweet, spunând că "traumatizează o populație deja asediată de 2 milioane de oameni".

Ministerul sănătății din Gaza, condus de Hamas, spune că peste 360 ​​de persoane au fost rănite acolo de la începerea conflictului, și că 65 au murit.

Ce s-a întâmplat miercuri?

Militanții din Gaza au declarat că au lansat 130 de rachete asupra Israelului după ce avioanele de luptă israeliene au distrus miercuri a doua cea mai mare clădire din orașul Gaza. Aceasta avea 17 etaje și găzduia numeroase instituții media, magazine și apartamente.

Turnul Al-Shorouk adăpostea birourile postului de televiziune palestinian Al-Aqsa, și este a treia clădire din Fâșia Gaza care a fost distrusă în urma atacurilor aeriene israeliene de la escaladarea militară dintre Israel și mișcarea islamistă Hamas.

Potrivit sursei citate, un F-16 israelian a lansat asupra clădirii nouă rachete. Turnul Al-Shorouk a mai fost vizat de atacuri în timpul confruntărilor din 2014. Până acum, însă, israelienii loveau clădirea punctual, distrugând anumite apartamente sau birouri. De această dată nu a mai fost cazul, turnul fiind distrus complet.

Atacarea cu cruzime a unui bărbat, presupus arab, difuzată în direct la televiziune

Israelul a fost şocat miercuri seara după difuzarea la televiziune, în direct, la o oră de mare audienţă, a imaginilor unui bărbat bătut cu cruzime de atacatorii săi, militanţi de extremă dreapta, într-un oraş din apropiere de Tel Aviv.

Imaginile, dificil de privit, arată un bărbat, considerat arab de atacatori, scos cu forţa dintr-o maşină şi apoi bătut cu cruzime de o mulţime de câteva zeci de persoane până când şi-a pierdut conştienţa.

Incidentul, a cărui filmare a fost transmisă în direct de postul Kan, a avut loc pe promenada de la malul mării din Bat Yam, un oraş situat la sud de Tel Aviv.

Poliţia şi serviciile de urgenţă au sosit după 15 minute, timp în care victima zăcea în mijlocul străzii.

Mulţimea a justificat actul susţinând că bărbatul este un arab care a încercat să intre în mulţimea protestarilor de extremă dreapta. Filmarea difuzată de Kan sugera mai degrabă un şofer care încerca să evite demonstraţia.

Cum a reacționat lumea?

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, s-a declarat că "foarte îngrijorat" de violențele în desfășurare. Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit pentru a discuta problema, dar nu a emis o declarație.

Preşedintele american Joe Biden a discutat miercuri telefonic cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. "Speranţa mea este ca situaţia să se rezolve cât mai rapid posibil, dar Israelul are dreptul să se apere atunci când mii de rachete sunt lansate spre teritoriul său", a adăugat preşedintele american.

Tot miercuri, şeful diplomaţiei americane a discutat telefonic cu premierul Netanyahu, căruia i-a reiterat apelul către toate părţile privind dezescaladarea tensiunilor şi încetarea violenţei.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a discutat şi el cu omologul israelian, Benny Gantz, cerând ambelor părţi să "ia măsuri pentru a restabili liniştea".

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri seară, pe Twitter, că a discutat telefonic cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi a cerut încetarea lansării de rachete din Fâşia Gaza către Israel. "Am vorbit cu preşedintele Abbas despre situaţia actuală din Ierusalim, Cisiordania şi Gaza. Am transmis condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti. Am subliniat necesitatea de a pune capăt atacurilor cu rachete şi de a reduce tensiunile", a scris pe Twitter şeful diplomaţiei americane.

Washingtonul a anunţat miercuri trimiterea unui emisar în Israel şi în teritoriile palestiniene care va pleda pentru dezescaladarea violenţelor, cele mai grave din ultimii şapte ani.

Tunisia, Norvegia şi China cer o reuniune publică a Consiliului de Securitate

Tunisia, Norvegia şi China au cerut miercuri seară organizarea vineri a unei noi reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe subiectul violenţelor israeliano-palestiniene, publică de data aceasta, informează AFP citând surse diplomatice.

Această nouă sesiune a Consiliului de Securitate, la care ar urma să participe cele două tabere implicate în conflict, va fi a treia organizată în această săptămână.

În cadrul primelor două reuniuni cu uşile închise, organizate în sistem de videoconferinţă, Statele Unite s-au opus adoptării unei declaraţii comune de către Consiliul de Securitate menite să pună capăt ciocnirilor, considerând că ar fi contraproductivă în această etapă, potrivit unor surse diplomatice.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...