Video Noi imagini cu roboții „kamikaze” cu care armata ucraineană aruncă în aer tancurile rusești

Data publicării:
un tanc rusesc explodează după ce e atacat de armata ucraineană
Tanc rusesc distrus de armata ucraineană. Foto: Profimedia Images

Soldații ucraineni folosesc vehicule fără șofer controlate prin telecomandă pline de explozibili ca să distrugă ținte rusești pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, informează Newsweek.

După mai bine de un an de conflict, luptele se concentrează acum în mare parte în regiunile din estul Ucrainei, în orașul Bahmut având loc unele dintre cele mai sângeroase bătălii din întreg războiul.

Unele trupe ucrainene de pe linia frontului folosesc acum mașini „kamikaze” controlate de la distanță, cunoscute și sub denumirea de vehicule terestre fără șofer, pentru a-și lovi inamicul.

În videoclipul, care a apărut inițial într-un documentar postat pe YouTube, apare un grup de soldați ucraineni bine echipați care pregătesc un astfel de vehicul înainte de a-l trimite la luptă.

Soldații controlează mișcările vehiculului printr-o telecomandă și îl direcționează înspre ceea ce pare a fi un tanc rusesc.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Videoclipul a fost postat pe Twitter în weekend și, până luni, a fost vizualizat de 175.000 de ori.

„Brigada 3 de Asalt a Ucrainei folosește un vehicul terestru kamikaze fără șofer plin cu explozibili împotriva pozițiilor rusești”, a scris în același tweet cercetătorul Rob Lee de la Institutul de Cercetare a Politicilor Externe.

Folosirea de către armata ucraineană a acestor vehicule fără șofer a fost evidențiată și de un canala de Telegram prorusesc care a avertizat că aceste arme pot fi periculoase pentru blindate și pentru soldații care se ascund în spatele fortificațiilor construite pe linia frontului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Brigada 3 de Asalt a fost formată anul trecut din membrii Regimentului Azov, iar soldații săi au participat la luptele din Bahmut.

În acest conflict, armata rusă a folosit și ea vehicule terestre fără șofer, inclusiv aparatele Marker, patru dintre ele fiind trimise în estul Ucrainei în luna ianuarie.

Vostochny cosmodrome. Launch ceremony of the "Soyuz-2.1b" carrier rocket with the "Fregat" upper stage and 36 OneWeb spacecraft on board.
Marker, vehiculul terestru fără pilot al armatei ruse, a început să fie folosit de ruși pe frontul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Între timp, UE a anunat că va livra Ucrainei un milion de obuze de artilerie în următoarele 12 luni, în timp ce SUA vor contribui cu un nou pachet de securitate în valoare de 350 de milioane de dolari care va include, printre altele, rachete pentru sistemul HIMARS, obuziere, mortare, muniție, lansatoare de grenade, puști, bărci pentru navigarea râurilor și cisterne blindate.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei