Noi detalii despre situația îngrijorătoare a armatei Germaniei

Data actualizării: Data publicării:
armata germania

Un raport publicat marţi de Bundestag, camera inferioară a parlamentului, trage un semnal de alarmă cu privire la dotarea armatei germane, atrăgând atenţia asupra problemelor tehnice ale submarinelor, avioanelor şi elicopterelor, precum şi asupra personalului insuficient, transmite AFP, citată de Agerpres.



Aceste deficienţe ale Bundeswehr (armata germană) în privinţa echipamentelor şi oamenilor, în raport cu misiunile externe tot mai numeroase care îi sunt încredinţate, sunt cunoscute de mai multă vreme, însă guvernul cancelarului Angela Merkel a promis să le remedieze prin alocarea de resurse suplimentare.

„Departe de a se îmbunătăţi, capacitatea de acţiune a forţelor armate mai degrabă s-a degradat şi mai mult'', arată raportorul Bundestag-ului, Hans-Peter Bartels, în documentul menţionat.

Acesta constată „menţinerea unor lipsuri mari în ce priveşte atât personalul, cât şi materialele în toate domeniile Bundeswehr-ului''.

Exemplele citate în document sunt de natură să preocupe atât guvernul, cât şi aliaţii Germaniei din NATO sau statele care îi sunt partenere în misiunile internaţionale.

Astfel, la sfârşitul lui 2017, cele şase submarine germane erau trase pe uscat pentru probleme tehnice. La rândul său, aviaţia a traversat recent perioade în care niciunul din cele 14 aparate de transport militar Airbus de tip A400M nu erau în stare de zbor, tot din cauza unor deficienţe tehnice.

Chiar şi responsabilii escadrilelor formate din cele mai sofisticate avioane de vânătoare, Eurofighter şi Tornado, elicoptere Tigre, CH-53 sau NH-90, se plâng că nu pot asigura instruire suficientă echipajelor pentru că aparatele sunt frecvent consemnate la sol pentru probleme mecanice, mai arată raportul.

În ce priveşte marina, deşi scoaterea din uz a navelor vechi respectă calendarul prevăzut, sosirea celor noi şi moderne se află sistematic în întârziere.

„Lipsa de piese de schimb afectează atât armata terestră, cât şi forţele aeriene'', mai indică raportul.

În urma tăierilor din bugetele militare ale Germaniei după reunificarea ţării, în 1990, şi sfârşitul Războiului Rece, armata s-a confruntat în mod regulat cu problema echipamentelor învechite.

Guvernul a declarat în 2017 că îşi propune să stopeze această tendinţă, anunţând că Bundeswehr-ul va beneficia în următorii şapte ani de prima creştere de efective de după 1990 şi de mai multe investiţii.

Însă, potrivit raportului menţionat, până în prezent „nu există încă suplimentări reale'' în bugetele militare. 

Raportul Bundestag-ului vine după ce, săptămâna trecută, un raport prezentat de Die Welt arăta că dotările militare sunt la pământ. Armata germană are doar nouă tancuri funcţionale din cele 44 promise până la începutul anului viitor şi trei vehicule blindate din 14. Acestea ar fi trebuit să constituie forţa de reacţie rapidă în cadrul NATO, brigadă multinaţională pe care Germania ar urma să o coordoneze la anul.

Această unitate de elită a fost creată în 2014 pentru a răspunde în 24 de ore în cazul unui atac al Rusiei.

Dintre toate statele NATO, doar Franţa şi Marea Britanie au cu adevărat capacitatea să se mobilizeze atât de prompt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri