Final de cursă pentru Niki Lauda, unul dintre cei mai buni piloţi de Formula 1 ai tuturor timpurilor. El a fost înmormântat la Viena, iar la ceremonia funerară au asistat multe personalităţi şi vedete.
Preşedintele şi premierul austriac, actorul Arnold Schwarzenegger, piloţii de Formula 1 Lewis Hamilton şi Alain Prost, cu toţii au vrut să-i fie alături lui Niki Lauda pe ultimul drum.
În faţa catedralei, sub o ploaie neîntreruptă, mii de curioşi au aşteptat mai bine de o oră finalul ceremoniei.
Niki Lauda a murit săptămâna trecută, la vârsta de 70 de ani. Câştigător a trei campionate mondiale, el este singurul pilot din lume care a obţinut titluri atât cu monoposturi Ferrari, cât şi McLaren.