Benjamin Netanyahu revine la conducerea guvernului din Israel după o pauză de un an și jumătate. Desemnat premier, Netanyahu l-a informat, joi, pe președintele țării, Isaac Herzog, că a reușit să găsească o formulă de guvern. Netanyahu urmează să conducă cel mai de dreapta cabinet din istoria Israelului, acesta incluzând mai multe partide ultra-religioase și de extremă dreapta.
„Îl am”, a scris Netanyahu pe Twitter în ebraică pentru a anunţa formarea guvernului alături de parteneri din partide ultra-ortodoxe şi de extremă-dreapta. Câştigător împreună cu aliaţii săi al alegerilor legislative din 1 noiembrie, Netanyahu avea dată limită miercuri până la miezul nopţii pentru a anunţa formarea guvernului.
„Stimate preşedinte, datorită sprijinului public uriaş pe care l-am primit la ultimele alegeri, vă informez că am reuşit să formez un guvern care va acţiona în interesul tuturor cetăţenilor Israelului”, a adăugat Netanyahu într-un comunicat.
În urma alegerilor şi în conformitate cu prevederile legislative, Benjamin Netanyahu trebuia să îşi anunţe guvernul până pe 11 decembrie, dar a cerut o prelungire cu 14 zile, perioada maximă permisă de lege. Preşedintele Herzog i-a acordat însă doar zece zile suplimentare, iar presa israeliană se aştepta la un anunţ în cursul zilei de miercuri, chiar dacă componenţa exactă a guvernului nu este încă complet finalizată.
Conform analiştilor, va fi cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului. Partenerii lui Netanyahu sunt cele două partide ultra-ortodoxe Shas şi Iudaismul Unificat al Torei (UJT), precum şi cele trei formaţiuni de extremă dreapta „Sionismul religios”, Forţa Evreiască şi Noam.
În ultimele săptămâni, partidul Likud al premierului Netanyahu a semnat acorduri cu partide de extremă dreapta care prevăd distribuirea anumitor portofolii, cum ar fi cel de ministru al Securităţii Naţionale lui Itamar Ben Gvir, cel responsabil pentru aşezările din Cisiordania ocupată lui Bezalel Smotrich, sau un portofoliu pentru Arie Dery, liderul Shas.
Cu toate acestea, parlamentarii israelieni mai trebuie să voteze, în a doua şi în a treia lectură, proiecte de lege care să îi permită lui Arie Dery să ocupe un post de ministru după ce a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi lui Ben Gvir să îşi extindă viitoarele prerogative pentru a include poliţia.
Cel mai longeviv dintre şefii de guvern ai Israelului, cu 15 ani în funcţie (1996 - 1999 şi 2009 - 2021), obişnuit să formeze coaliţii, Benjamin Netanyahu mai are de distribuit portofolii ministeriale şi în cadrul propriului partid. O sarcină deloc uşoară, deoarece „există mai multe cereri din partea deputaţilor Likud pentru portofolii importante decât posturile disponibile ca urmare a acordurilor cu ceilalţi parteneri ai coaliţie”, scria, miercuri, cotidianul de centru-dreapta Maariv.
Potrivit analiştilor, prim-ministrul desemnat şi aliaţii săi ar putea încerca să adopte aceste proiecte de lege în Parlament înaintea învestirii guvernului, care, conform lui Netanyahu, ar urma să aibă loc cât mai rapid posibil, fie săptămâna viitoare, fie la începutul lunii ianuarie.
Editor : Adrian Dumitru