NATO şi-a suspendat operaţiunile de antrenament din Irak, după moartea generalului Qasem Soleimani într-un atac american la Bagdad, a declarat sâmbătă pentru AFP purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice, Dylan White, relatează Agerpres.
Misiunea NATO în Irak, care numără câteva sute de soldaţi, antrenează din octombrie 2018 forţele acestei ţări, la solicitarea guvernului irakian, pentru a împiedica revenirea grupării jihadiste Stat Islamic.
"Misiunea NATO continuă, dar activităţile de antrenament sunt în prezent suspendate", a declarat White. Purtătorul de cuvânt al Alianţei a confirmat că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a discutat la telefon cu secretarul american al Apărării, Mark Esper, după recentele evenimente.
Coaliţia antijihadistă condusă de SUA şi-a redus operaţiunile şi a consolidat securitatea la bazele sale din Irak, a afirmat tot sâmbătă, la Bagdad, un responsabil american, citat de AFP.
Parlamentul irakian urmează să aibă duminică o sesiune extraordinară în cursul căreia ar putea denunţa acordurile privind prezenţa celor 5.200 de soldaţi americani pe teritoriul Irakului, într-un moment în care Washingtonul a trimis ca întări sute de militari şi intenţionează să mai desfăşoare până la 3.500 de soldaţi suplimentari în regiune.
În acelaşi timp, mii de irakieni, printre care şi politicieni în funcţii înalte, au participat sâmbătă la Bagdad la ceremoniile funerare ale lui Soleimani.
Editare web: Luana Păvălucă