NATO confirmă: soldații nord-coreeni sunt acum în Kursk, pentru a ajuta Rusia. „Un semn al disperării crescânde a lui Putin”

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2024-10-25 at 16.44.29
Soldați nord-coreeni luați în primire de armata rusă. Foto: Centrul Ucrainean pentru Comunicații Strategice și Securitatea Informațiilor

Soldați nord-coreeni care ajută Moscova au fost desfășurați la Kursk, zona rusă controlată de trupele ucrainene, a declarat luni șeful NATO, Mark Rutte. Anunțul marchează o nouă fază a războiului Moscovei cu Kievul, în timp ce Phenianul încearcă să recupereze teritorii pentru Vladimir Putin, scrie Politico.

„Pot confirma că trupe nord-coreene au fost trimise în Rusia și că unități militare nord-coreene au fost desfășurate în regiunea Kursk”, a declarat Rutte reporterilor, imediat după o întâlnire cu un înalt oficial al serviciilor de informații sud-coreene.

Secretarul general al NATO a adăugat că îi va suna în cursul zilei de luni pe președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol și pe ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov.

Remarcile lui Mark Rutte, care confirmă informațiile anterioare din Ucraina, înseamnă că trupele nord-coreene sunt acum în luptă - sau pregătite pentru luptă - cu armata ucraineană. Armata Kievului a capturat părți din Kursk în august, în timpul unei operațiuni care a reprezentat prima invazie a Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Asistența pe câmpul de luptă oferită de Phenian președintelui rus Vladimir Putin a alarmat aliații occidentali, iar Rutte a subliniat că desfășurarea trupelor nord-coreene reprezintă o „extindere periculoasă” a conflictului.

Ucraina a sperat să folosească ocupația pentru a forța Rusia să își redisloce trupele aflate în prezent în estul Ucrainei.

Desfășurarea de către Moscova a trupelor nord-coreene marchează „o escaladare semnificativă a implicării continue a RPDC (Coreea de nord, n.r.) în războiul ilegal al Rusiei” și „o extindere periculoasă a războiului Rusiei”, a declarat Rutte, făcând referire la numele oficial al Coreei de Nord.

Pe de altă parte, Rutte a spus că desfășurarea arată slăbiciunea Rusiei și este „un semn al disperării crescânde a lui Putin”.

„Peste 600.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți în războiul lui Putin, iar acesta este incapabil să își susțină asaltul în Ucraina fără sprijin străin”, a spus el. „Acest lucru se datorează faptului că ucrainenii ripostează cu curaj, reziliență și ingeniozitate”.

„NATO face apel la Rusia și la RPDC să înceteze imediat aceste acțiuni”, a adăugat Mark Rutte.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri