Motivul pentru care Jamaica vrea să devină o republică după încoronarea lui Charles. „A venit timpul”

Data actualizării: Data publicării:
steagurile jamaica si regatul unit pe un zid crapat
Guvernul jamaican vrea să profite de ocazia „tranziţiei monarhiei” prin încoronarea lui Charles al III-lea şi să-şi pună în aplicare voinţa de a deveni o republică. Foto: Profimedia Images

Guvernul jamaican vrea să profite de ocazia „tranziţiei monarhiei” prin încoronarea lui Charles al III-lea şi să-şi pună în aplicare voinţa de a deveni o republică, prin organizarea unui referendum în 2024, aflat în studiu în prezent, declară un ministru jamaican pentru Sky News. 

Cu doar câteva zile înaintea încoronării lui Charles al III-lea, Jamaica îşi reafirnă astfel dorinţa de a deveni o republică, conform News.ro.

Această insulă din Caraibe şi-a declarat independenţa faţă de Regatul Unit în 1962 şi a devenit membră a Commonwealthului în acelaşi an, recunoscându-l astfel pe monarhul britanic drept şef de stat. 

Însă suveranul „nu are o autoritate reală în conducerea ţării noastre”, iar „adevăratele responsabilităţi legislative şi executive revin reprezentanţilor aleşi ai poporului”, subliniază pe site Guvernul jamaican. 

Problema abolirii monarhiei nu este nouă în această ţară, iar Guvernul şi-a evocat, în iunie, dorinţa de a organiza un referendum în acest subiect până în 2025. 

Însă decesul lui Elizabeth a II-a pare că a accelerat lucrurile. 

Într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Sky News, difuzat joi, ministrul jamaican însărcinat cu Afaceri Constituţionale, Marlene Malahoo Forte, declară că „mulţi jamaicani aveau o afecţiune călduroasă faţă de regina Elizabeth II-a, identificându-se cu ea”.

„Dar ei nu se identifică cu regele Charles. El este tot ceea ce este mai străin pentru noi. Este cât se poate de clar”, declară ea. 

Guvernul jamaican „studiază”, astfel, „posibilitatea de a organiza un referendum în 2024”, cu privire la o nouă Constituţie, care să nu-l mai prevadă pe monarh ca şef de stat. 

„A venit timpul. Jamaica a intrat pe mâna jamaicanilor. Trebuie să o facem, mai ales odată cu tranziţia monarhiei. Guvernul meu spune că trebuie s-o facem acum”, declară ministrul jamaican în acest interviu. 

Istoria Jamaicăi a fost marcată de 300 de ani de colonizare britanică şi de un comerţ triunghiular - cu sclavi între Africa, Europa şi America. 

Potrivit Bibliotecii Naţionale a Jamaicăi, aproximativ 600.000 de sclavi provenind din Africa au fost deplasaţi în Jamaica în perioada 1533-1807. 

„Republicanismul constă în a spune adio unei forme de guvernare legată de un trecut dureros, al colonizării şi traficului transatlantic cu sclavi”, subliniază în acest interviu acordat Sky News Marlene Malahoo.

De asemenea, premierul neozeelandez Chris Hipkins şi-a reiterat dorinţa ca Noua Zeelandă să părăsească Commonwealthul, cu doar câteva ore înainte să plece în Marea Britanie pentru a asista la încoronarea lui Charles al III-lea, sâmbătă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic