Video Momentul în care rușii atacă Odesa cu muniție cu dispersie. Cel puțin cinci oameni au fost uciși și peste 30 sunt răniți

Data actualizării: Data publicării:
RussiasintensifiedstrikesonUkrainehaveledtoanincreaseinthenumberofUkrainian-ezgif.com-optimize

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și peste 30 au fost rănite într-un atac cu rachete rusești asupra Odesei. Lovitura a distrus și o clădire supranumită de localnici "castelul lui Harry Potter" și care găzduiește Facultatea de Drept. 

Imagini publicate de procuratura ucraineană arată momentul în care orașul de la malul Mării Negre este lovit de ruși cu muniție cu dispersie. Fragmente de metal și fragmente de rachetă au fost găsite pe o rază de 1,5 km. Procurorul general al Ucrainei a subliniat că „există motive să credem că decizia de a folosi exact acest tip de armă a fost aprobată de ofițerii ruși în mod conștient pentru a ucide cât mai mulți ucraineni pașnici”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Purtătorul de cuvânt al marinei ucrainene spune că a fost o armă mai greu de interceptat.

Studentă: „Am văzut și am auzit ce s-a întâmplat aici. În fața ochilor mei a fost doborâtă o rachetă. Era chiar în fața mea. Ușile s-au spart și sticla tremura. Și apoi am văzut asta. Chiar înainte să se întâmple, am vrut să coborâm acolo la o plimbare. Slavă Domnului că nu am fost acolo când s-a întâmplat!” Regiunea Odesa de pe malul Mării Negre e o țintă frecventă a atacurilor rusești cu rachete și drone.

Într-o postare pe rețelele sociale, președintele Volodimir Zelenski a spus că este nevoie de mai mult sprijin din partea aliaților Ucrainei pentru a opri „atacurile regulate cu rachete ale Rusiei, precum și eforturile ocupantului de a distruge cât mai multe poziții ucrainene”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri