O „critică” adusă membrilor Congresului Statelor Unite de către președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a ajuns virală pe rețelele sociale după ce un microfon l-a înregistrat în timp ce folosea o înjurătură la adresa oficialilor americani, informează CNN.
Liderul Coreei de Sud pare să fi făcut această remarcă după întâlnirea cu președintele american Joe Biden la o conferință a Fondului Global de la New York.
Într-un videoclip publicat joi de un post de televiziune sud-coreean pe canalul oficial de Youtube, Yoon poate fi văzut mergând pe o scenă după discuțiile cu Biden, moment în care se întoarce spre asistenții săi și spune:
„Ar fi așa de jenant pentru Biden dacă acești nenorociți (în original: 'f*ckers') din Adunarea Națională nu o aprobă.”
Remarca lui Yoon pare să se refere la promisiunea lui Biden de a contribui cu 6 miliarde de dolari la eforturile organizației internaționale Fondul Global de a combate HIV, tuberculoza și malaria în țările în dezvoltare - o măsură care necesită aprobarea Congresului SUA.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clipul a generat deja peste cinci milioane de vizualizări și zeci de mii de comentarii de când a fost publicat pe Youtube.
Gafele diplomatice comise de Yoon înainte de funeraliile Reginei Elisabeta a II-a și cu ocazia vizitei lui Nancy Pelosi
Oponenții lui Yoon l-au acuzat de lipsă de respect atunci când liderul sud-coreean a ratat șansa de a vedea sicriul Reginei expus pe catafalc în Westminster Hall. Yoon a dat vina pentru acel incident pe traficul din Londra.
Yoon a devenit ținta criticilor luna trecută când nu a fost prezent pentru a o primi pe Nancy Pelosi, aflată într-o vizită oficială în Coreea de Sud.
Un oficial de rang înalt de la Biroul Prezidențial sud-coreean le-a spus reporterilor că remarca a fost „un comentariu privat” și că „nu se cade să legi un comentariu privat de rezultatul [unei întâlniri] diplomatice”.
Remarca președintelui sud-coreean nu a fost ignorată de membrii partidului liberal de opoziție care au spus că „dezastrele diplomatice se repetă în administrația lui Yoon Suk-yeol și asta se datorează incompetenței diplomatice repetate a Președintelui.”