VIDEO: Un judecător ucrainean a fost răpit în centrul Chişinăului

Data publicării:
Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus.
Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus. Foto: deschide.md

Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, care se ascunde de la autorităţile de la Kiev, a fost răpit de trei persoane din curtea unui bloc de locuit amplasat în centrul capitalei Republicii Moldova, relatează Agerpres citând deschide.md.

Poliţia a fost sesizată în jurul orei 13:15, iar în prezent ofiţerii de investigaţie şi urmărire penală întreprind toate măsurile în stabilirea tuturor circumstanţelor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Avocatul lui Ceaus, Iulian Balan, a confirmat faptul că clientul său a fost răpit.

„Azi 3 aprilie 2021, din centrul Chişinăului a fost răpit clientul meu, judecătorul ucrainean, Ceaus Nicolae, a cărui cerere de azil politic se examinează de către instanţele judecătoreşti a Republicii Moldova. A fost răpit de un grup înarmat de persoane şi dus într-o direcţie necunoscută. În situaţia dată apar dubii rezonabile cu privire la capacitatea statului de a ne proteja. Toţi care cunosc careva informaţii la subiectul dat vă rog să o comunicaţi poliţiei”, a transmis avocatul.

Portalul deschide.md aminteşte că Judecătorul Ceaus este acuzat de către autorităţile din Ucraina de luare de mită. În anul 2017, Kievul l-a dat în urmărire, acesta aflându-se iniţial în Crimeea, iar apoi în Republica Moldova.

El a încercat să obţină azil politic în Republica Moldova, însă Curtea Supremă de Justiţie i-a respins recent solicitarea.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri