Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită din cauza războiului din Ucraina

Data publicării:
parlamentul republicii moldova
Parlamentul Republicii Molodva. Sursă foto: Profimedia Images

Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită joi de Parlamentul de la Chișinău cu încă 45 de zile, din cauza războiului din Ucraina și a riscurilor de securitate din regiune, informează agora.md.

Necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați, se arată în raportul prin care este recomandată această măsură.

„Dacă la începutul stării de urgență eforturile au fost canalizate pentru gestionarea crizei refugiaților care s-a suprapus peste criza energetică și cea sanitară, în lunile care au trecut de atunci a fost nevoie de adaptabilitatea instrumentelor și consolidarea instituțiilor. Luând în considerare faptul că prognozele la dispoziție nu indică încetarea războiului și nici atenuarea riscurilor de securitate în regiune, inclusiv de ordin economic și energetic, considerăm justificată solicitarea cu care am avenit în Parlament de prelungire a stării de urgență începând cu 24 iunie”, a motivat premierul Natalia Gavrilița.

Natalia Gavrilița a mai explicat în Parlament că situația de criză generată de războiul din Ucraina, a determinat, printre altele, creșterea de trei ori a numărului de solicitări pentru eliberarea de pașapoarte.

Propunerea de prelungire a stării de alertă a stârnit nemulțumiri din partea opoziției, care a acuzat guvernarea că nu a făcut transparente cheltuielile și alocațiile bugetare și că ar comite mai multe abuzuri.

În consecință, prelungirea stării de alertă a fost votată de cei 59 de deputați din fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate, care se află la guvernare, în timp ce Partidul Șor și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu au susținut proiectul.

Parlamentul de la Chișinău are 101 deputați.

Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost declarată pentru 60 de zile la 20 ianuarie 2022. Pe 24 februarie 2022, în ziua declanșării invaziei ruse în Ucraina, precedenta hotărâre a fost abrogată și a fost adoptată o nouă Hotărâre privind declararea stării de urgență pe o perioadă de 60 de zile, apoi a fost prelungită cu alte 60 de zile în aprilie. Prima oară, starea de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost declarată pe 17 martie 2020, din motive de pandemie.

Hotărârea Parlamentului presupune abilitatea Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova de a emite dispoziții pe perioada stării de urgență, în vederea punerii în executare a măsurilor necesare. Dispozițiile sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri