Republica Moldova a reluat achiziţiile de gaze de la Gazprom

Data publicării:
muncitor la gazprom
Foto: Profimedia Images

Republica Moldova a reluat în luna martie achiziţiile de gaze de la grupul rus Gazprom, după o pauză de aproximativ trei luni.

„În luna martie a acestui an, în conformitate cu contractul actual, Gazprom a furnizat Republicii Moldova un volum total de 176,7 milioane metri cubi de gaze naturale, sau 5,7 milioane metri cubi pe zi”, a scris luni directorul companiei publice de distribuţie a gazelor naturale Moldovagaz, Vadim Ceban, într-un mesaj pe Telegram, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Începând din luna decembrie a anului trecut, grupul rus Gazprom a furnizat gaze naturale doar regiunii separatise Transnistria.

Livrările de gaze au provocat în mod frecvent tensiuni între Republica Moldova şi Rusia până la finele anului trecut, în condiţiile în care până acum Chişinăul a depins aproape în exclusivitate de Gazprom pentru importurile de gaze.

Vadim Ceban a precizat că decizia de a relua achiziţiile de gaze, care vor fi utilizate pentru producţia de electricitate, a fost luată pentru că preţul cerut de Gazprom este „aproape identic” cu cel oferit luna trecută de furnizorul local Energocom.

În luna octombrie 2021, Moldovagaz şi Gazprom au prelungit cu cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariu de 500 de lei pe zi, dar refuzat de mulți în România. „În Italia ai primi doar 40 de euro, pe...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...