Flăcările care au cuprins tot acoperişul clădirii erau atât de puternice încât a fost solicitată întreaga garnizoană de pompieri a Chişinăului. Întregul complex care face parte din Academia de Stiinţe a fost evacuat, pentru că nimeni nu ştie dacă nu cumva acoperişul este atât de afectat încât să se prăbuşească peste etajele inferioare. S-a intervenit cu zeci de pompieri şi 14 autospeciale.
În timp ce luptau cu primul incendiu, pompierii au fost solicitaţi la un al doilea, izbucnit de data aceasta într-un centru comercial, afectat de un incendiu asemănător şi în urmă cu doi ani.
Nu au fost raportate victime în niciunul dintre cele două cazuri.