Video Moartea miliardarului Cyrus Mistry într-un accident auto va schimba circulația rutieră în India

Data actualizării: Data publicării:
cyrus mistry cu ochealri, face cu mana
Cyrus Mistry, fostul președinte al companiei Tata. Foto: Profimedia

Moartea miliardarului indian Cyrus Mistry într-un accident rutier a provocat o dezbatere aprinsă privind siguranța rutieră în India și va duce la o aplicare mai strică a regulilor de circulație, dar și la înăsprirea condițiilor de siguranță pe care constructorii trebuie să le respecte, informează BBC.

Marți, ministrul federal al transporturilor Nitin Gadkari a spus că pasagerii aflați pe locurile din spate ale unei mașini care nu poartă centuri vor fi amendați. Guvernul este decis de asemenea să oblige constructorii auto să instaleze notificări sonore pentru centurile de siguranță din spate.

"Din cauza accidentului lui Cyrus, trebuie să luăm o decizie ... o alarmă va continua să se audă până când pasagerii aflați pe locurile din spate își vor pune centurile de siguranță", a declarat ministrul Gadkari.

Cyrus Mistry, în vârstă de 54 de ani, a murit duminică după ce mașina în care se afla a lovit bariera care despărțea sensurile de mers pe o autostradă. Presa locală a citat oficiali ai poliției spunând că Mistry și celălalt pasager aflat în spate, care a murit și el, nu purtau centurile de siguranță.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Codul rutier din India prevede că toți pasagerii unei mașini trebuie să poarte centuri de siguranță, însă poliția ia rareori măsuri când vine vorba de cei aflați pe locurile din spate.

Sute de mii de oameni mor anual pe șoselele din India. În 2021 și-au pierdut viața peste 150.000 de oameni, în medie 18 oameni pe oră, arată datele autorităților.

Cu toate acestea, de foarte puține ori aceste victime provoacă o dezbatere națională privind siguranța rutieră. După moartea lui Mistry, mii de utilizatori ai rețelelor sociale au distribuit pe internet un clip video de 3 secunde care arată simularea unui accident frontal și efectele produse atunci când unul dintre pasagerii din spate nu poartă centura de siguranță.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Multe persoane, printre care și afaceristul Anand Mahindra, miliardar indian și președintele Mahindra Group, au scris pe Twitter că mereu poartă centura de siguranță, chiar și atunci când se află pe locurile din spate. Contul oficial al Ministerul Transporturilor din India i-a mulțumit lui Anand Mahindra pentru că "a subliniat importanța siguranței rutiere".

Există și persoane care spun că de vină pentru moartea lui Cyrus Mistry este infrastructura deficitară.

Cu puțin timp în urmă, cel mai mare constructor de mașini din India a criticat o inițiativă a guvernului care impunea dotarea mașinilor cu șase airbag-uri, spunând că o să crească costurile de producție și vânzările vor fi afectate. Declarațiile făcute de ministrul Gadkari după moartea lui Cyrus Mistry sugerează că această inițiativă va fi implementată curând.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...