Un polițist de frontieră din Republica Moldova a fost arestat pentru că ar fi primit mită în criptomonede pentru a-i ajuta pe bărbații ucraineni să treacă frontiera. Polițistul și complicele său ar fi pretins și primit mijloace financiare, în criptomonedă, echivalente sumei de 12.500 de dolari şi 600 de euro.
Un polițist de frontieră și complicele său și-au petrecut noaptea în izolatorul Centrului Național Anticorupție. Asta, după ce schema de organizare a trecerilor ilegale pentru ucraineni, pe care au pus-o în aplcare, a fost deconspirată. Cei doi sunt cercetați penal pentru trafic de influență și corupție pasivă.
Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au deconspirat anterior cum sute de bărbaţi din Ucraina au reuşit să treacă frontiera cu Republica Moldova, în pofida Legii marțiale impusă din cauza războiului. Toate schemele sunt bazate, în mare parte, pe coruperea grănicerilor şi implicarea grupărilor criminale organizate, iar cei care au reuşit să părăsească Ucraina susţin că au plătit sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 de euro, potrivit anticoruptie.md.
Membrii grupului infracțional au fost deconspirați în timp ce încercau să asigure trecerea nestingherită peste frontiera de stat a Republicii Moldova a doi cetățeni ai Ucrainei. Conform oamenilor legii, aceștia ar fi pretins și primit mijloace financiare, în criptomonedă, echivalente sumei de 12.500 de dolari şi 600 de euro.
„Exercitând influență asupra polițistului de frontieră, contra unei remunerări ilicite, a fost asigurată introducerea în Sistemul informațional “Traversări” a informației privind intrarea cetățenilor Ucrainei pe teritoriul Moldovei și aplicarea ștampilelor corespunzătoare în pașapoarte. În cadrul urmăririi penale, au fost obținute probe privind transferurile în criptomonedă și s-a constatat că cetățenii menționați nu au traversat frontiera prin Punctul de trecere Giurgiulesti-Reni, așa cum era indicat în Sistemul informational”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Editor : R.K.