Misterioasa moarte a lui Boris Berezovski, omul care l-a ajutat pe Putin să ajungă la putere, dar apoi a devenit dușmanul său

Data actualizării: Data publicării:
Boris Berezovski și Vladimir Putin
Boris Berezovski și Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Cu o săptămână înainte de moartea sa misterioasă, oligarhul rus Boris Berezovski își făcea planuri. Și-a făcut rezervări pentru o călătorie în Israel, în care voia să facă și afaceri, dar să petreacă și o vacanță cu iubita lui. A vorbit cu prietenii, s-a întâlnit cu directorul școlii fiicei sale Arina, a mâncat la restaurant. De aceea, presupusa sa sinucidere nu a convins aproape pe nimeni. Acum, Amy Knight, istoric și expertă în Rusia, a scris o carte despre viața – și moartea – oligarhului care l-a ajutat pe Putin să ajungă la putere.

Berezovski a fost găsit mort pe 23 martie 2013 la conacul fostei sale soții, în apropierea Londrei. Era în baie, cu un șal de cașmir legat de gât. Poliția din Surrey a concluzionat că oligarhul s-a spânzurat, mai ales că ușa băii era încuiată din interior. Dar membrii familiei sale și prietenii săi sunt siguri că a fost ucis, scrie The Guardian.

În cartea sa „The Kremlin’s Noose”, Amy Knight înclină spre a doua versiune. Nimic din ce a făcut Berezovski înainte de moartea sa „nu sugerează că era pe cale să-și ia viața”, subliniază ea.

Principalul suspect din spatele acestei posibile crime a fost ușor de identificat. Este o persoană pe care Berezovski o ajutase cu 14 ani înainte să devină președintele Rusiei: Vladimir Putin.

Relația lor a început în 1991. Putin se întorsese din Germania de Est, unde fusese un spion de nivel mediu, și a devenit asistent al lui Anatoli Sobceak, primarul Sankt Petersburgului. Berezovski era un om de știință devenit antreprenor.

Personalitățile lor erau diametral opuse. Berezovski era ambițios, carismatic, egoist, plin de energie. Putin era rece și închis, iar gândirea lui reflecta mentalitatea paranoică și xenofobă a KGB-ului. Totuși, s-au împrietenit și au mers împreună în vacanțe.

În 1993, Berezovski a intrat în grațiile lui Boris Elțîn, publicându-i autobiografia. Apoi, folosindu-se de postul său de televiziune, a coordonat o operațiune de salvare a oligarhilor, care i-a permis lui Elțîn să-i învingă pe comuniști la alegerile prezidențiale din 1996. În a doua jumătate a anilor 1990, Berezovski devenise o persoană indispensabilă a familiei Elțîn. A intermediat chiar un acord de pace cu rebelii ceceni.

Și Putin era în ascensiune. În 1998, a devenit șef al FSB – succesorul KGB. În anul următor, Elțîn l-a desemnat prim-ministru al Rusiei și, câteva luni mai târziu, succesorul său.

Berezovski l-a susținut cu entuziasm pe Putin. Îl credea o figură maleabilă, cu ajutorul căruia să-și vadă de propriile interesele. A fost o greșeală de calcul, născută din „orgoliu”, scrie Knight, și o interpretare profund greșită a minții protejatului său.

Aceasta pentru că Putin avea propria sa viziune asupra viitorului Rusiei. În ea nu era spațiu pentru disidența politică de nici un fel și, după cum s-a dovedit destul de repede, nici pentru Berezovski.

În 2000, oligarhul a criticat al doilea război al lui Putin în Cecenia. Un alt val de critici a venit în august, când submarinul Kursk s-a scufundat, iar canalul de televiziune ORT al lui Berezovski l-a criticat pe Putin pentru că nu și-a întrerupt vacanța.

Lui Berezovski i s-a cerut să-și vândă postul de televiziune și a fost amenințat cu închisoarea. În schimb, a ales exilul și a plecat la Londra.

De acolo, Berezovski a lansat o campanie dură împotriva conducerii Rusiei. Spunea că Putin e un pericol nu doar pentru ruși, ale căror drepturi erau tot mai restrânse, ci și pentru întreaga lume. Dar puțini au fost cei care i-au ascultat avertismentele.

Putin a răspuns trimițând asasini la Londra. Printre ei sunt și cei doi ucigași care în 2006 l-au otrăvit cu ceai radioactiv pe un apropiat al lui Berezovski, Alexander Litvinenko.

Apoi a survenit misterioasa moarte a oligarhului. Iar de atunci, lista oponenților lui Putin care au fost uciși nu a făcut decât să crească.

Printre victime se numără prietenul lui Berezovski Nikolai Glușkov, care a fost sugrumat în 2018 la casa sa din New Malden. (Și ucigașul acestuia a încercat să însceneze o sinucidere.) Boris Nemțov a fost împușcat la Moscova, chiar de ziua lui Putin. Iar în februarie anul acesta, cel mai mare rival al lui Putin, Alexei Navalnîi, a murit subit într-un gulag.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...