Ministrul ungar de externe a mers din nou la Moscova să ceară mai mult gaz: „Ne place sau nu, cooperarea cu Rusia va continua”

Data actualizării: Data publicării:
Steagul Ungariei în obiectiv și Peter Szijjarto pe fundal
Peter Szijjarto, ministrul ungar de externe. Foto: Profimedia Images

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a anunţat, marţi, în timpul unei noi vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria, care să fie livrat „dacă va fi nevoie”.

Szijjarto nu a dat detalii despre revizuirea acordului privind centrala de la Paks, menţionând doar că cele două părţi au trebuit „să găsească un cadru legal pentru a putea construi” noi reactoare acolo şi amendamentele convenite vor fi prezentate spre aprobare Comisiei Europene.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii '80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi, pentru acest proiect Rusia acordând Ungariei un împrumut de 10 miliarde de euro. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025, dar proiectul se află în întârziere.

O complicaţie apărută între timp este generată de sancţiunile europene aplicate Rusiei după declanşarea războiului contra Ucrainei, în virtutea cărora Germania împiedică societatea Siemens să vândă componente destinate acestui proiect. Unitatea de control a centralei de la Paks va fi furnizată de un consorţiu franco-german în care este implicată şi compania Siemens, iar în prezent guvernul de la Budapesta negociază creşterea participaţiei franceze, ca urmare a restricţiilor impuse de Germania.

Ungaria păstrează relațiile apropiate cu statul agresor

În ce priveşte gazele naturale, ministrul ungar a anunţat un acord ce va permite Ungariei să-şi suplimenteze, la nevoie, volumul gazului rusesc cumpărat, şi a subliniat importanţa gazoductului TurkStream, în privința căruia Rusia i-a „promis că nu vor exista probleme”.

El a declarat că, în ciuda reacţiilor critice pe care vizita sa la Moscova le va stârni din partea „curentului liberal internaţional” şi a opoziţiei ungare, cooperarea cu Rusia va rămâne esenţială pentru securitatea energetică a Ungariei, al cărei guvern consideră aprovizionarea cu energie o chestiune economică, nu una politică sau ideologică.

Ministrul de externe al Ungariei este una dintre singurele personalități de top din UE care s-au întâlnit cu oficiali ruși de la începutul războiului. În cadrul briefingului de presă de astăzi, Szijjarto a declarat că livrările rusești sunt „cruciale” pentru securitatea energetică a țării sale.

El a declarat că „ne place sau nu”, cooperarea cu Rusia va continua, „atâta timp cât problema aprovizionării cu energie este o problemă fizică și nu una politică sau ideologică”.

Deşi Europa „este mândră că a trecut cu bine prin iarnă”, un raport recent al Agenţiei Internaţionale pentru Energie arată că securitatea aprovizionării cu energie va fi critică în următorul sezon rece, a spus Peter Szijjarto după întrevederea cu vicepremierul rus, Alexander Novak, şi cu directorul Rosatom, Alexei Ligaciov.

Nu există garanţii că iarna următoare va fi la fel de blândă cum a fost cea care a trecut, iar nevoile energetice ale Chinei sunt în creştere după ce această ţară şi-a redeschis economia afectată până recent de restricţiile pandemice, ceea ce va pune presiune pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL), a căror capacitate oricum este limitată, a motivat ministrul ungar înţelegerile cu Rusia care să asigure Ungariei aprovizionarea cu energie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...