Ministrul de Externe al Chinei spune că relațiile cu SUA se pot schimba în mandatul lui Joe Biden

Data publicării:
steagurile china sua
Ministrul de Externe al Chinei spune că relațiile cu SUA au ajuns "la o răscruce". Foto: Profimedia Images

Relaţiile Chinei cu SUA au ajuns la o "nouă răscruce" şi s-ar putea întoarce pe calea cea bună după o perioadă de "dificultate fără precedent", a declarat diplomatul de rang înalt Wang Yi într-un interviu publicat sâmbătă, relatează Reuters.

Relaţiile între cele mai mari două economii din lume sunt tot mai tensionate în contextul unei serii de dispute privind comerţul, drepturile omului şi originile COVID-19. În luna decembrie, SUA au inclus pe lista neagră zeci de companii chineze despre care susţine că au legături cu armata.

Wang Yi, consilier de stat şi ministru de externe, a declarat într-un interviu pentru Xinhua şi alte media de stat că recentele politici ale SUA faţă de China au afectat interesele ambelor ţări şi au provocat pericole uriaşe pentru întreaga lume.

Există însă acum o oportunitate pentru cele două părţi "de a deschide o nouă fereastră de speranţă" şi de a începe o nouă rundă de dialog, a spus el.

Se aşteaptă ca alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al SUA să amelioreze relaţiile dintre Washington şi Beijing după patru ani de tensiuni care au escaladat în timpul administraţiei lui Donald Trump.

Luna trecută, Wang a spus că speră ca alegerea lui Biden va permite ca politica SUA faţă de China "să se întoarcă la obiectivitate şi raţionalitate".

Cu toate acestea, preşedintele-ales Biden, care îşi va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a continuat să critice China pentru "abuzurile" sale din comerţ şi alte chestiuni.

Wang nu i-a menţionat pe Trump sau Biden, dar a cerut SUA "să respecte sistemul social şi calea de dezvoltare" alese de China, adăugând că dacă Washingtonul "îşi învaţă lecţiile" conflictele dintre cele două părţi ar putea fi rezolvate.

"Ştim că unele persoane în SUA sunt neliniştite în privinţa dezvoltării rapide a Chinei, dar leadership-ul cel mai sustenabil este să avansezi constant tu însuţi, în loc să blochezi dezvoltarea altor ţări", a spus el.

Politicieni din SUA au acuzat China că a ascuns izbucnirea epidemiei de COVID-19 în primele etape, având un răspuns întârziat care a permis bolii să se răspândească mult mai departe şi mai repede.

Însă Wang Yi afirmă că ţara sa a făcut tot posibilul de a combate răspândirea virusului, "dând alarma" pentru restul lumii.

"Am fost într-o cursă contracronometru şi am fost primii care au anunţat lumii epidemia", a spus el. "Tot mai multe studii arată că epidemia a apărut, foarte probabil, în multe locuri din întreaga lume", a adăugat Wang Yi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...