Ministrul ceh de Externe: Vladimir Putin a oferit Europei un cadou grozav în criza gazelor

Data actualizării: Data publicării:
Conducte de gaze.
Ucraina susţine că Rusia a redus semnificativ cantitatea de gaze livrată. Foto: Profimedia

Livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) către Europa de la sfârşitul anului trecut au arătat că Rusia nu poate folosi gazele ca pârghie economică puternică asupra Europei, iar deficitul de gaze a sprijinit eforturile de a construi mai multă capacitate de GNL pe continent, a declarat ministrul ceh de Externe Jan Lipavsky.

Lipavsky a afirmat într-un interviu pentru Reuters că, după ce preţurile au crescut la sfârşitul anului trecut, pe fondul scăderii livrărilor din Rusia, reorientarea unor livrări de GNL către Europa a arătat că există alternative la gazele ruseşti şi a susţinut argumentul pentru investiţii în infrastructură.

”Îmi place să spun că (preşedintele rus) Vladimir Putin a oferit Europei un cadou grozav de Crăciun, pentru că a arătat că nu suntem dependenţi de gazele ruseşti. Nu spun că putem fi dependenţi doar de GNL, dar acesta este un exemplu foarte bun că Rusia nu îşi poate permite să folosească gazele ca pârghie economică fundamentală, pentru că dacă Europa construieşte suficiente mecanisme, terminale, îşi va diversifica securitatea energetică”, a spus Lipavsky.

Republica Cehă care nu are ieşire la mare, consumă în jur de 8,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, majoritatea provenind din Rusia prin Germania.

Lipavsky a declarat că guvernul ceh îşi propune să obţină acces la un terminal GNL într-o ţară vecină, el recunoscând însă că va fi nevoie de timp pentru a pune în practică un astfel de plan.

Cele mai apropiate terminale existente sau posibile sunt în Polonia şi Germania.

”Un astfel de proiect este în mod clar în interesul securităţii Cehiei şi, prin urmare, ministerul îl sprijină pe deplin”, a spus el.

Ministrul nu a spus ce formă ar trebui să ia participarea Cehiei.

Occidentul a acuzat Rusia că reţine gazele pentru a ajuta la creşterea preţurilor şi a face presiuni asupra autorităţilor de reglementare din UE şi Germania pentru a aproba noua legătură Nord Stream 2, care va dubla capacitatea de export prin conducte a Moscovei prin Marea Baltică. Rusia neagă aceste acuzaţii, iar Gazprom spune că îndeplineşte toate contractele pe termen lung.

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat luna trecută că Rusia a contribuit la o aprovizionare insuficientă cu gaze naturale către Europa, pe fondul conflictului dintre Moscova şi Occident din cauza Ucrainei. Rusia furnizează aproximativ 40% din gazele necesare UE. Impactul potenţial asupra acestei aprovizionări, dacă Rusia invadează Ucraina, a determinat un impuls în UE de a creşte aprovizionarea din alte ţări.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...