Miliardarul chinez Jack Ma a fost înlocuit din emisiunea Africa’s Business Heroes, un show de talent dedicat antreprenorilor, după ce a avut un discurs critic la adresa autorităţilor chineze.
Jack Ma a fost înlocuit din rolul de jurat al emisiunii, fotografia sa a fost scoasă de pe site-ul show-ului, el nemaiapărând nici în clipul de prezentare al emisiunii.
Absența lui Jack Ma a venit la scurt timp după ce a criticat autoritățile de reglementare din China și băncile sale de stat, a transmis World Today News.
O ofertă publică de 37 miliarde de dolari a companiei sale Ant Group a fost suspendată după ce a ținut discursul. De atunci nu a mai fost văzut în public.
În urma discursului, Beijingul a declanşat o anchetă în legătură cu Alibaba, compania lui Ma, în privința unor presupuse practici monopoliste.
Un purtător de cuvânt al Alibaba a declarat că Ma nu a mai apărut în finala show-ului de talente din cauza programului încărcat. Chiar dacă finala a fost înregistrată în luna noiembrie, ea va fi difuzată în primăvară.
Editor : G.M.