Miliardarii care au profitat de pandemie și război. Ei sunt mai bogați cu 453 de miliarde de dolari față de acum doi ani (Oxfam)

Data actualizării: Data publicării:
un barbat tine in mana o valiza din care ies bani
În pandemie și război, miliardarii au devenit și mai bogati. Foto: Profimedia

Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari în ultimii doi ani, în contextul creşterii preţurilor la energie şi a diverselor mărfuri în timpul pandemiei, şi al războiului din Ucraina, arată un raport al organizaţiei nonprofit Oxfam, citat de The Guardian.

Dezvăluirile sunt făcute în contextul în care elita politică şi de business se reunește la Forumul Economic Mondial la Davos.

Potrivit organizației, preţurile crescute la alimente la nivel mondial au ajutat 62 de persoane să devină miliardari în industria alimentară în doar 24 de luni.

Cargill, care este unul dintre cei mai mari comercianți de alimente din lume, numără acum 12 membri ai familiei drept miliardari, față de opt câți avea înainte de pandemie. Familia Cargill, împreună cu alte trei companii, controlează 70% din piața agricolă globală.

860 de milioane de oameni nu vor avea doi dolari pe zi pentru a trăi 

Mai mult de 263 de milioane de oameni vor trăi în sărăcie acută din cauza preţurilor alimentelor, care au crescut în medie cu peste 30% în ultimul an, potrivit estimărilor. Numărul persoanelor care trebuie să trăiască cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi ar putea ajunge la 860 de milioane până la sfârşitul anului, un număr echivalent cu populaţiile Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Spaniei la un loc.

”Este de neiertat din punct de vedere moral ca oamenii din Africa de Est să moară de foame, în timp ce averile oamenilor extrem de bogaţi sunt crescute de creşterea exponenţială a preţurilor la alimente şi energie. Într-o perioadă în care sute de milioane de oameni se confruntă cu sărăcia extremă, nu poate exista nicio scuză pentru guverne să nu abordeze tema profiturilor şi bogăţiei imense astfel încât să se asigure că nimeni nu este lăsat în urmă”, a declarat Danny Sriskandarajah, directorul executiv al Oxfam GB.

Oxfam a mai solicitat liderilor mondiali reuniţi la Davos să introducă imediat impozite pe avere pentru miliardari, pentru a evita ”cea mai mare creştere a sărăciei extreme din ultimii 20 de ani”.

Guvernele ar trebui să urmeze exemplul Argentinei şi să introducă un ”impozitul unic de solidaritate pe averile rezultate din urma pandemiei”, a susținut organizația. Prin impozitul unitar stabilit de Argentina s-au strâns anul trecut 223 de miliarde de pesos (1,5 miliarde de lire sterline).

Oxfam a cerut, de asemenea, introducerea unui impozit permanent pe avere pentru a ”ţine în frâu bogăţia extremă şi puterea de monopol”. Un impozit anual pe avere care începe de la 2% pentru milionari şi care creşte la 5% pentru miliardari ar putea genera 2,5 miliarde de dolari pe an, arată organizația, care adaugă că suma ar fi suficientă ”pentru a scoate 2,3 miliarde de oameni din sărăcie, pentru a produce suficiente vaccinuri şi pentru a oferi asistenţă medicală universală şi protecţie socială tuturor celor care trăiesc în ţările cu venituri mici şi medii”.

Organizație a mai cerut introducerea unui impozit excepţional temporar care să vizeze toate companiile mari, nu numai companiile petroliere şi de gaze, aşa cum a propus partidul laburist din Marea Britanie. Oxfam a afirmat că un astfel de impozit care ar viza ”doar 32 de companii multinaţionale extrem de profitabile ar fi putut genera venituri de 104 miliarde de dolari în 2020”.

Pandemia a fost ”cel mai bun moment din istorie pentru miliardari”

”Introducerea impozitelor pe avere, de exemplu, ar strânge sume uriaşe care ar putea ajuta grupurile vulnerabile să supravieţuiască acestei crize şi să construiască un viitor mai bun, pentru a-i ajuta să mănânce și să își încălzească locuințele”, a spus Sriskandarajah.

În total, 573 de oameni au devenit miliardari în timpul pandemiei, iar pandemia a fost ”cel mai bun moment din istorie pentru miliardari”.

Averea totală a miliardarilor se ridică la 12,7 miliarde de dolari, potrivit clasamentului revistei Forbes, ceea ce reprezintă echivalentul a 13,9% din PIB-ul global şi o creştere de trei ori faţă de 2000. Averile celor mai bogaţi 20 de miliardari sunt mai mari decât întregul PIB al Africii Subsahariane.

Nellie Kumambala, profesoară care locuiește în Lumbadzi, Malawi, împreună cu soțul, cei doi copii și mama ei, a declarat: „Prețurile au crescut atât de mult, chiar și de luna trecută. Luna trecută, doi litri de ulei de gătit au costat 2.600 kwacha, acum este de 7.500. Ieri am fost la magazin să cumpăr ulei, dar nu aveam banii necesari. În fiecare zi îmi fac griji cum îmi voi hrăni familia și mă gândesc ce ar trebui să gătesc ca să putem mânca?”.

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...