Mii de australieni au demonstrat împotriva vaccinării obligatorii. În Australia, 85% din populaţie e vaccinată

Data actualizării: Data publicării:
Protest and Counter Protest, Melbourne, Melbourne, VIC, Australia - 20 Nov 2021
Protestatari anti-vaccinişti în Melbourne, Australia. Foto: Profimedia Images

Mii de oponenţi ai vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 s-au adunat sâmbătă în mai multe oraşe din Australia. Protestele au avut loc în condiţiile în care circa 85% dintre australienii cu vârsta de peste 16 ani sunt complet vaccinaţi şi au revenit la o viaţă aproape normală, informează AFP.

Manifestanţii adunaţi sâmbătă în cele mai mari oraşe ale ţării au protestat împotriva vaccinării obligatorii, care este impusă doar în anumite state şi teritorii pentru anumite categorii profesionale.

La Melbourne, câteva mii de oameni au cerut închiderea premierului statului Victoria, Daniel Andrews, şi au protestat împotriva unui proiect de lege care să acorde mai multe puteri guvernului statului Victoria pentru a lupta împotriva pandemiei, informează Agerpres.

Nu au fost raportate ciocniri cu poliţia, spre deosebire de protestele anterioare, sau solicitări de spânzurare a liderilor politici.

Potrivit poliţiei, până la 10.000 de persoane s-au adunat la Sydney, printre care şi anti-vaccinişti.

Circa 2.000 de persoane au manifestat la Melbourne pentru a se opune mitingului anti-vaccinare, unul dintre primele contra-proteste de la începutul pandemiei.

Australia a înregistrat peste 195.000 de cazuri de COVID-19 şi 1.933 de decese asociate acestei boli la o populaţie de peste 25 de milioane de locuitori de la începutul pandemiei.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri