Mesajul video emoționant transmis de cei 12 copii blocaţi în peştera din Thailanda

Data publicării:
copiii

Cei 12 copii şi antrenorul acestora, blocaţi de o săptămână şi jumătate într-un complex de peşteri inundate din nordul Thailandei, salută şi se prezintă într-o înregistrare video publicată miercuri de autorităţi, în timp echipele de intervenţie depun în continuare eforturi pentru a-i aduce la suprafaţă, informează Agerpres, care citează DPA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În filmarea publicată pe pagina de Facebook a trupelor de elită thailandeze SEAL, băieţii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, şi antrenorul acestora, salută şi se prezintă pe rând.

Îmbrăcaţi în pelerine de ploaie transparente şi aflaţi în compania echipelor de intervenţie, băieţii au făcut gestul tradiţional de salut thailandez prin împreunarea mâinilor după care şi-au spus numele.

Potrivit imaginilor, băieţii sunt optimişti şi par a fi într-o stare bună de sănătate, în ciuda faptului că au fost blocaţi în peşteră timp de nouă zile înainte să fie localizaţi, luni seara, de scufundătorii britanici.

În videoclip apare şi un oficial al trupelor de elită care glumeşte cu băieţii, spunându-le că vor fi îngrijiţi de asistente drăguţe mai târziu.

CITIȚI ȘI: Răsturnare de situație în cazul copiilor blocați în peștera din Thailanda. Perspectiva devine sumbră

Într-un film anterior, publicat în momentul localizării lor, băieţii stăteau pe o porţiune mai înaltă de pământ din interiorul peşterii.

Descoperirea băieţilor de către echipele de intervenţie a declanşat un val de bucurie şi uşurare nu doar în rândul familiilor, ci şi în Thailanda şi lumea întreagă.

În data de 23 iunie, după un antrenament de fotbal, cei 12 copii însoţiţi de instructorul lor au intrat să viziteze peştera Tham Luang, aflată la circa 1.000 de kilometri de Bangkok, şi nu au mai putut ieşi după ce calea de acces a fost blocată de inundaţii.

Echipele de intervenţie lucrează intens pentru a-i scoate la suprafaţă, însă operaţiunea nu poate fi finalizată încă din cauza nivelului ridicat al apei din peşteră, iar copiii nu au suficientă forţă fizică pentru a ieşi prin apă.

Operaţiunea de salvare, la care au participat circa 1.000 de persoane din peste 10 ţări, este cea mai importantă acţiune de acest gen din istoria recentă a Thailandei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
3d,Render,Of,Nord,Stream,2,Gas,Pipeline,Building,Between
Un american vrea să cumpere gazoductul Nord Stream 2. Care ar fi condiția sa poată face asta
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...