Mesajul Regelui Charles înaintea Sărbătorilor Pascale: „Avem nevoie de cei care întind mâna prieteniei, mai ales în momente grele”

Data actualizării: Data publicării:
regele charles
Regele Charles Foto: Profimedia

Regele Charles, care urmează un tratament împotriva cancerului, laudă oamenii care „întind mâna prieteniei, mai ales într-o perioadă de nevoie”, promite din nou că va sluji poporul, aşa cum a jurat la încoronarea sa de anul trecut, într-un mesaj transmis cu ocazia ceremoniilor tradiţionale care au loc în Joia Mare, relatează Reuters.

Mesajul audio înregistrat va fi difuzat la slujba religioasă din Joia Mare de la Catedrala Worcester din centrul Angliei, pe care regele în vârstă de 75 de ani o va rata din cauza bolii sale.

"În această ţară, suntem binecuvântaţi cu toate serviciile diferite care există pentru bunăstarea noastră", spune el în mesajul care a fost înregistrat la începutul acestei luni împreună cu o lectură biblică. "Dar, dincolo de aceste organizaţii şi de personalul lor altruist, avem nevoie şi beneficiem foarte mult de cei care ne întind mâna prieteniei, mai ales în momente de nevoie", spune suveranul britanic.

Înregistrarea a fost făcută înainte ca nora sa, Kate, prinţesa de Wales şi soţia fiului său cel mare, prinţul William, să difuzeze un mesaj video în care a dezvăluit că face chimioterapie preventivă după ce i s-a descoperit un cancer în urma unei operaţii abdominale suferite în ianuarie, scrie News.ro.

În timp ce Charles va lipsi de la evenimentul de joi, el urmează să se alăture altor membri ai familiei sale, duminică, la o slujbă restrânsă de Paşte la Castelul Windsor, aceasta fiind prima sa apariţie publică la un eveniment regal de când a dezvăluit, în februarie, că suferă de o formă neprecizată de cancer.

La fel cum a făcut şi în cazul altor angajamente recente, regina Camilla îi va ţine locul regelui la ceremonia tradiţională din Joia Mare, înmânând celor 75 de bărbaţi şi 75 de femei, pentru a marca vârsta regelui, două punguţe care conţin cadouri simbolice cu monede bătute special. Obiceiul, care datează de secole, recompensează serviciile deosebite în slujba creştinismului în întreaga ţară.

"Este pentru mine o mare tristeţe că nu pot fi alături de voi toţi astăzi", mărturiseşte Charles în mesajul său. "Acest act de închinare aici, în Catedrala din Worcester, îmi aminteşte de promisiunea pe care am făcut-o la începutul slujbei de încoronare, de a urma exemplul lui Hristos, nu pentru a fi servit, ci pentru a sluji. Asta am încercat întotdeauna să fac şi continui să fac din toată inima mea", spune monarhul britanic.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri