Mesajul lui Jeff Bezos, după primul zbor în spaţiu: „Terra e un mic obiect fragil, iar când locuim pe această planetă facem pagube”

Data actualizării: Data publicării:
jeff bezos
Mesajul lui Jeff Bezos, după primul zbor în spaţiu. Foto: Profimedia

Miliardarul american Jeff Bezos a mărturisit  că a fost „înmărmurit de frumuseţea şi fragilitatea” Terrei după primul său zbor la bordul rachetei construite de compania Blue Origin.

„Toţi cei care au fost în spaţiu au spus că s-au întors schimbaţi şi că au rămas stupefiaţi, înmărmuriţi de Terra şi de frumuseţea ei, dar şi de fragilitatea ei şi sunt cu totul de acord cu aceştia'”, a afirmat fondatorul Amazon cu prilejul unei conferinţe de presă după zborul care l-a purtat la peste 100 de kilometri altitudine.

Terra este „un mic obiect fragil, iar când locuim pe această planetă, facem pagube”, a afirmat Jeff Bezos. ''Una e să recunoaştem acest lucru şi alta e să constatăm cu propriii ochi cât este de fragilă cu adevărat''.

Acest prim zbor al Blue Origin a fost totodată primul care a transportat un pasager plătitor, o nouă etapă în industria turismului spaţial.

Lansatorul New Shepard, care a transportat capsula în interiorul căreia s-au aflat Jeff Bezos şi cei trei pasageri, a decolat marţi dimineaţă dintr-o regiune deşertică din Texas.

Alături de cel mai bogat om din lume, s-au aflat fratele miliardarului, Mark, pioniera în domeniul aviaţiei Wally Funk, de 82 de ani, şi primul client plătitor al Blue Origin, un olandez de 18 ani, Oliver Daemen. Aceştia din urmă au devenit cea mai vârstnică, respectiv cea mai tânără persoană care călătoreşte în spaţiu din istorie, scrie Agerpres.

Capsula s-a separat apoi de propulsor, iar echipajul a petrecut câteva minute la o altitudine de 107 kilometri, deasupra limitei recunoscute internaţional între atmosfera terestră şi spaţiu.

''Mi-a plăcut fiecare minut, mi-ar fi plăcut să dureze mai mult'', a spus Wally Funk adăugând că este ''nerăbdătoare să se reîntoarcă'' în spaţiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bogată familie din lume depășește șeicii arabi și imperiile modei. Cum au ajuns pe...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic