Ziua internațională a migranților

Data publicării:
migranti

Foto: Gulliver/GettyImages 

În 2015, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a stabilit ca Ziua migranților să fie marcată printr-un apel la comunitatea internațională de a-și aminti de refugiații și migranții care și-au pierdut viețile pe parcursul acestui an.

În acest sens, OIM invită comunitatea internațională să țină aprinsă o lumânare, pentru a-i comemora pe aceia care au murit sau au dispărut pe parcursul acestui an, în timp ce încercau să se salveze după zile obositoare de traversat mări sau deșerturi.

Tot pentru a comemora viețile pierdute ale migranților și refugiaților în 2015, OIM încurajează distribuirea de brățări albe care poartă inscripția #Iamamigrant, cu scopul de a crea un hashtag puternic în social media.

Ziua internațională a migranților a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la 4 decembrie 2000, în contextul numărului foarte mare și în continuă creștere a migranților, dar și pentru a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă aceștia în țările de origine sau în țările gazdă.

Potrivit ONU, există migranți care decid să migreze, pentru a trăi și a munci în altă țară, deși în țara lor sunt în siguranță și demnitatea umană este respectată. Pentru alții, în schimb, sărăcia, lipsa unui loc de muncă decent, încălcarea drepturilor omului, conflictele armate, persecuțiile etc. sunt motivele care îi determină să își părăsească țara, iar în lipsa unor oportunități normale de emigrare, ei ajung să folosească și căi ilegale. În țările gazdă, mulți se confruntă cu exploatarea, discriminarea și xenofobia, în timp ce contribuțiile la societățile în care se integrează rămân ignorate.

La 18 decembrie 1990, ONU a adoptat Convenția internațională pentru protecția drepturilor tuturor muncitorilor imigranți și a membrilor familiilor acestora.

De asemenea, în octombrie 2013, statele membre ale Convenției au adoptat o declarație prin care se face apel la respectarea drepturilor omului și a standardelor internaționale de muncă, reafirmând totodată angajamentul luptei împotriva rasismului și a intoleranței.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri