Confruntările dintre protestatari şi forţele de ordine s-au soldat cu zeci de răniţi. Numeroase persoane au fost arestate.
La Rio de Janeiro, tinerii au incendiat maşini şi coşuri de gunoi şi au vandalizat magazine. Sediul guvernului local a fost asediat de protestatari. În ajutorul poliţiştilor a fost trimis batalionul de şoc, care a intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.
În alte oraşe, poliţia a supravegheat îndeaproape defilările, fără a interveni. În capitala Brasilia, protestatarii au luat cu asalt sediul Parlamentului şi s-au urcat pe acoperişul clădirii.
Mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare, iar cei mai mulţi protestatari sunt tineri din clasa de mijloc.
În Sao Paolo, capitala economică a ţării, zeci de mii de oameni au defilat paşnic, prin centrul oraşului.
Iniţial, oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de majorarea tarifelor la transportul public. Nemulţumiri mai vechi, faţă de inflaţie, scumpiri şi scăderea nivelului de trai au dat în clocot.
„Poate că în exterior Brazilia este văzută drept ţara fotbalului, dar noi suntem aici pentru a arăta că nu suntem doar atât. Protestăm pentru a arăta că ţara noastră are nevoie de îmbunătăţiri, că sunt multe de făcut,” spune Tatiana, o protestatară.
Protestele au loc în timp ce în Brazilia se desfăşoară Cupa Confederaţiei la fotbal, considerată o repetiţie generală a Mondialului de anul viitor. Guvernul brazilian a cheltuit 15 miliarde de dolari pentru organizarea celor două competiţii sportive.
„În Brazilia sunt multe lipsuri în educaţie şi sănătate, iar guvernul foloseşte banii pentru mari competiţii sportive," spune un alt protestatar, Fabricio Moser.