Zeci de persoane au fost ucise duminică în urma unui bombardament al coaliției formate din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite asupra unei închisori din vestul Yemenului, au informat surse din cadrul rebelilor houthi, citate de Al Jazeera, relatează Mediafax.
Yusuf al-Hadri, un purtător de cuvânt al rebelilor, a declarat că cel puțin 60 de persoane au fost ucise în urma raidurilor aeriene de duminică. De asemenea, potrivit presei din Yemen, alte 50 de persoane au fost rănite. Aproximativ 185 de prizonieri se aflau în interiorul penitenciarului respectiv în momentul atacului.
Franz Rauchenstein, directorul delegației Crucii Roșii în Yemen, a declarat că este posibil ca numărul deceselor să depășească 100. „Sunt trei clădiri lovite, iar clădirea unde se aflau deținuții este una dintre ele. Cei mai mulți au fost uciși”, a declarat Rauchenstein.
Într-un comunicat difuzat la televiziunea saudită de stat, Coaliția a informat că a lansat mai multe atacuri aeriene duminică în Yemen împotriva unor ținte militare din vestul țării, în urma cărora un depozit în care se aflau rachete și drone a fost distrus.
O coaliție condusă de Arabia Saudită se luptă cu rebelii houthi de patru ani în țara din Peninsula Arabă pentru a încerca să readucă la putere guvernul recunoscut pe plan internațional, într-un conflict văzut ca un război de la distanță între Arabia Saudită și Iran.
Editor web: Monica Bonea