Violențe în Siria. Cinci morți și 20 de răniți în urma unei explozii în Damasc

Data publicării:
siria tancuri

Racheta a lovit o zonă rezidenţială din partea veche a Damascului. Cel puţin cinci oameni au murit şi alţi 20 au fost răniţi. Mai multe maşini au fost cuprinse de flăcări şi distruse în totalitate. Suflul exploziei a avariat serios şi numeroase magazine din zonă.

Într-o suburbie a capitalei siriene, forţele guvernamentale susţin că au găsit mai multe tuneluri folosite de rebeli, în care erau depozitate arme chimice şi medicamente pentru tratarea celor care ar fi fost afectaţi de acele arme.

Voluntarii de la Organizaţia Medici fără Frontiere au afirmat că au tratat, în spitale din Damasc, peste 3.600 de pacienţi cu afecţiuni specifice expunerii la arme chimice.

Sunt aproape siguri, chiar 100% siguri, că au fost folosiţi agenţi neurotoxici. Cine a făcut asta, rebeli sau trupe guvernamentale, nu putem confirma”, spune Mego Terzian, preşedintele organizației Medici Fără Frontiere.

Afirmaţiile regimului de la Damasc sunt combătute de către Statele Unite şi Marea Britanie. Preşedintele Barack Obama şi premierul David Cameron au purtat discuţii şi au dat un comunicat în care susţin că dovezile de până acum arată că, de fapt, forţele loiale lui Bashar Al-Assad sunt cele care au folosit agenţi chimici. Mai mult, cei doi lideri au spus că un asemenea gest, dacă ar fi confirmat fără îndoială, necesită Un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri