Vinurile moldoveneşti vor ajunge pe piaţa din Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie

Data publicării:
pahare vin mediafax-8

 

Deputații europeni au decis ca aceste modificări să intre în vigoare din 1 ianuarie 2014. Decizia vine în contextul în care Federația Rusă a înghețat pentru o perioadă nederminată importul de vinuri moldovenești, relatează Unimedia.

„Votul de astăzi transmite un mesaj de sprijin politic pentru calea europeană a Moldovei. Liberalizarea imediată a pieței pentru vinurile moldovenești este o reacție de răspuns față de presiunile Rusiei față de țările din Parteneriatul Estic, implicit la embargoul nejustificat aplicat la vinurile din R. Moldova. Aceste schimbări aprobate astăzi vor ajuta producătorii de vin din Moldova să depășească situația dificilă creată de embargoul Rusiei”, a spus raportorului pentru comerţ cu Republica Moldova, Lulu Winkler.

La 25 septembrie, Comisia Europeană a anunțat că va cere țărilor UE să-și liberalizeze piața pentru vinurile moldovenești înainte ca procedurile Acordului de Liber Schimb să fie aplicate.

În cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, parafat pe 29 noiembrie în cadrul summmitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, sunt stipulate măsuri menite să creeze și o zonă de liber schimb între R. Moldova și comunitatea europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri