VIDEO. Viața pe Staţia Spaţială Internaţională

Data actualizării: Data publicării:
statia

Cum e viața pe Staţia Spaţială Internaţională? La ce se gândesc astronauţii când sunt acolo, sus, în Univers? Avem ocazia acum să aflăm răspunsul la aceste întrebări de la astronautul francez Thomas Pesquet. El a stat jumătate de an pe avanpostul orbital şi mărturiseşte că de acolo, din spaţiu, este foarte greu să înţelegi nevoia de graniţe sau setea de războaie a unor pământeni.

Thomas Pesquet, astronaut francez: În fiecare dimineaţă când mă trezesc mă întreb ce am de făcut. De asemenea, mă întreb cine sunt şi cine voi fi. Unii poate cred că este greu într-un mediu atât de diferit, de nepământean, să te concentrezi asupra propriei persoane. Nu este aşa. E chiar natural (să faci asta, n.r.). Cine sunt? Un cosmonaut? Un astronaut francez? Nu. Sunt un bărbat care, împreună cu alţi bărbaţi şi alte femei, mă aflu pe un drum al cunoaşterii. Şi, ca în orice călătorie, descoperi mai multe despre tine decât despre locurile din jur. Şi, din anumite motive, este nevoie de toată această tehnologie pentru ca noi să ajungem aici, doar pentru a înţelege simplitatea lucrurilor. Pământul. Cosmosul şi viaţa în sine, ca un întreg. De aici, e foarte dificil să înţelegi graniţe, războaie, ura. Uneori, astfel de gânduri sunt copleşitoare. Cel puţin până mergem din nou la somn.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri