VIDEO. Rusia a lansat primele atacuri aeriene în Siria

Data publicării:
Avioane rusesti Su-27 Rusia aviatie - Guliver GettyImages

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

ACTUALIZARE 21:30 Apar controverse în legătură cu atacul rușilor în Siria. Moscova e acuzată că nu a lovit poziții ale Statului Islamic, ci ale rebelilor care luptă împotriva lui Bashar al-Assad. Atacurile aeriene au vizat opt ținte ale Statului Islamic, a anunțat Rusia. 36 de civili, și nu militanți, ar fi murit în timpul raidurilor, susțin organizații ale opoziției siriene.

ACTUALIZARE 20:00  Casa Albă a declarat, miercuri, că este prea devreme pentru a se pronunța care sunt țintele primelor raiduri aeriene întreprinse de Rusia în Siria.

E prea devreme pentru a spune care sunt țintele care au fost lovite”, a declarat Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Anterior, un oficial american declarase că loviturile rușilor au vizat opoziția siriană, nu gruparea Stat Islamic.

Statele Unite nu se împotrivesc bombardamentelor ruse care au început în Siria, cu condiția cas ele să vizeze într-adevăr pozițiile Statului Islamic și al-Qaida, a declarat miercuri secretarul de Stat american, John Kerry, la Națiunile Unite.

El a reafirmat, pe de altă parte, că jihadiștii nu vor putea fi învinși în Siria dacă președintele Bashar al-Assad rămâne la putere.

ACTUALIZARE 19:30  În ultimele zile, rușii au făcut în prealabil zboruri de recunoaștere deasupra zonelor care fost bombardate și foarte probabil intenționează să permită forțelor siriene să preia controlul asupra teritoriilor controlate în prezent de opoziția siriană, a declarat un oficial cu rang înalt din Departamentul american al Apărării.

Rușii i-au prevenit miercuri pe americani de iminența unui atac în Siria cu o oră înainte să treacă la fapte, dar nu au precizat unde sunt localizate țintele pe care le vor lovi.  

ACTUALIZARE 19:00  Cel puţin 27 de morţi, printre care mulţi copii. Este un bilanţ provizoriu al primelor atacuri aeriene efectuate astăzi de aviaţia rusă în trei provincii siriene disputate de armată şi rebeli. Este vorba de ţinte din apropierea oraşului Homs, însă mai multe surse de la Damasc susţin că atacurile ruseşti au vizat de fapt trei zone de pe teritoriul ţării.

Atacurile vin la doar câteva ore după ce Consiliul Federației (camera superioară a parlamentului rus) de la Moscova a aprobat în unanimitate cererea preşedintelui Vladimir Putin de acţiona militar în afara federaţiei.

ACTUALIZARE 18:00 Au apărut primele imagini cu efectele bombardamentelor efectuate de ruși:

Aviaţia rusă a aruncat astăzi primele bombe în Siria împotriva Statului Islamic. Interesant este că informaţia a venit mai întâi de la americani şi apoi a fost confirmată de Moscova, semn că la Casa Albă s-a dat ordinul ca avioanele lui Putin să fie bine supravegheate. Statele Unite vor să fie sigure că ruşii lovesc doar teroriştii şi nu dau ajutor preşedintelui Siriei, cu care Washingtonul nu mai este de acord de mult.

Pe de altă parte, Rusia a anunţat miercuri, prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov, că va prezenta „azi” la ONU un proiect de rezoluție antiterorism. Lavrov, care a vorbit în fața Consiliului de Securitate, a explicat că această rezoluție vizează să „coordoneze toate forțele care înfruntă Statul Islamic și alte structuri teroriste”.

Acum, guvernul sirian ne-a cerut sprijin militar şi logistic şi exact asta facem, în conformitate cu contracte internaţionale, încheiate legal”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu. „În Siria sunt peste 2.000 de combatanţi din fosta URSS şi există pericolul să se întoarcă. În loc să aşteptăm acest lucru, mai degrabă îl ajutăm pe preşedintele Assad să lupte cu ei, pe teritoriul sirian. E principalul motiv pentru care-l sprijinim pe Assad. Desigur, nu dorim ca situaţia din regiune să devină ca aceeea din Somalia”, a motivat liderul de la Kremlin.

Desigur, această operaţiune a aviaţiei militare ruse nu poate dura la nesfârşit şi are anumite etape în timp. Nu vă pot spune, din motive evidente, despre câte zile este vorba exact, câte avioane vor fi folosite sau ce fel de arme vor fi utilizate de aviaţia noastră”, a declarat Serghei Ivanov, consilier al președintelui rus.

Moscova susține că intervenţia militară din Siria va consta doar în lovituri aeriene împotriva Stat Islamic. Parlamentul rus a autorizat trimiterea armatei în afara ţării primăvara trecută, când Rusia a anexat peninsula Crimeea. De aceea, Barack Obama a ţinut să obţină personal asigurări de la Vladimir Putin că armata rusă nu va trimite şi trupe la sol.

Excludem prezenţa oricăror trupe ruseşti la sol, nici nu intră în discuţie aşa ceva. (...) În ceea ce îi priveşte pe colegii mei american şi francez, cu mare respect le spun că ei nu sunt cetăţeni ai Siriei şi nu ar trebui să se implice în alegerea conducerii unei alte ţări. Aceasta este treaba Siriei”, a spus Vladimir Putin la ONU.

Serviciile secrete americane au avertizat în ultimele săptămâni că Rusia a trimis deja avioane de luptă în Siria, în special la Latakia, oraş controlat încă de regimul Assad.

Armata siriană a început recent să atace mai multe obiective ale grupării Statul Islamic, în Alep, Homs şi Palmyra, semn că profită de sprijinul militar al Moscovei.

Cel mai puternic om din lume a ţinut să avertizeze Rusia să nu îl ajute pe preşedintele Siriei şi în lupta cu poporul care îl vrea înlocuit.

Realitatea cere o tranziţie către un nou lider şi haosul trebuie să înceteze astfel încât poporul sirian să înceapă reconstrucţia, departe de Assad”, a declarat Barack Obama de la tribuna ONU.

În Siria este război civil de patru ani şi jumătate, timp în care au murit peste 250 de mii de localnici şi 4 milioane de oameni au fugit din ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...