Mai mulţi medici și asistenți dintr-un spital din Ciudad de Mexico au fost loviţi şi ameninţaţi cu moartea de şase indivizi care erau rudele unui pacient decedat din cauza coronavirusului, relatează Mediafax citând publicația El Heraldo de Mexico.
Personalul medical al Spitalului General Zona (HGZ) 48, aparţinând Institutului mexican de Securitate Socială (IMSS), a denunţat agresiunea căreia au fost victime după ce au anunţat rudele unui pacient COVID-19 că a murit.
Într-un filmuleţ publicat pe Twitter, se observă cum alţi medicii aleargă pentru a-şi ajuta colegii, care erau bătuţi şi ameninţaţi de şase indivizi, două femei şi un bărbat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Suferim consecinţele de pe urma persoanelor care nu iau lucrurile în serios şi, deşi li se spune că nu îşi părăsească locuinţele, în general ignoră măsurile de precauţie şi cred că noul tip de coronavirus este o invenţie”, a declarat unul dintre medici.
Personalul IMSS a indicat că pacientul se afla în izolare, astfel că la el nu au avut acces decât medicii şi asistentele, iar când au primit vestea, au agresat fizic poliţistul de la intrare, au intrat două doamne şi patru bărbaţi, aparent unul dintre ei era înarmat, au bătut doi agenţi de pază, cerând să-şi vadă ruda şi să insulte şi să intimideze personalul.
Ei au adăugat că unul dintre angajaţi a fost rănit, pe lângă un medic care a primit ameninţări cu moartea pentru că le-a restricţionat trecerea într-o zonă separată de COVID-19.