VIDEO. Jurnaliști BBC, hărțuiți de polițiști în Rusia: „Cineva foarte puternic în Rusia vrea să ştie ce facem”
Data publicării:
Câțiva jurnaliști BBC au fost hărţuiţi de poliţia rusă, în timp ce realizau un reportaj. Jurnaliștii lucrau la un material despre opoziţia din această ţară, înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică. Ziariştii au fost luaţi pe sus de poliţişti şi duşi la secţie, de unde au plecat câteva ore mai târziu.
„E o maşină pe partea cealaltă a străzii. E argintie. Şi credem că ne spionează. John, ţine minte acest număr: 062. Nu e nicio îndoială că suntem urmăriţi. Cineva foarte puternic în Rusia vrea să ştie ce facem”, afirmă John Sweeney, jurnalist BBC
„Suntem la poliţie. Colegul meu şi translatorul nostru au fost duşi să răspundă unor întrebări ale poliţiei. M-au lăsat pe cont propriu”, adaugă jurnalistul.
„Colegii de aici, de la o televiziune rusă, au venit să ne interpeleze. Dar au făcut-o atât de incompetent că acum au plecat, pur şi simplu”, spune John Sweeney, jurnalist BBC.
„Ştiam că aţi venit de la Moscova la Sankt Petersburg”, afirmă o jurnalistă rusă.