Imaginile din timpul operațiunii de capturare a teroristului au fost filmate de un câine-poliţist.
În momentul în care a ieşit din clădire, cel mai căutat terorist al Europei nu avea arme la vedere şi nu a încercat să îşi ascundă identitatea. Poliţiştii cred că Salah Abdeslam nu vroia să fie capturat în viaţă.
„Alergând spre poliţişti, ce se petrecea în capul lui? Ce plănuia? Voia să-i determine să-l ucidă”,a spus directorul forțelor speciale belgiene Roland Pacolet.
Rămas în viaţă, Salah Abdeslam colaborează cu poliţia belgiană. Mărturiile lui dovedesc că a fost prins la timp. Pregătea noi atacuri.
„A spus că era pregătit să reînceapă ceva de la Bruxelles şi s-ar putea să fie aşa, pentru că am găsit o mulţime de arme în primele percheziţii şi am găsit o reţea nouă de oameni în jurul lui la Bruxelles”, a declarat ministrul de Externe al Belgiei, Didier Reynders.
Poliţia belgiană, furioasă pe jurnalişti
Chiar dacă au reuşit să îl prindă pe cel mai căutat terorist din Europa, autorităţile belgiene nu sunt liniştite. Directorul poliţiei judiciare acuză un cotidian şi o televiziune că au divulgat informaţii care nu erau pentru public şi ar fi putut compromite operaţiunea.
Din această cauză, trupele speciale au fost nevoite să intervină cu o zi mai devreme decât era programat, pentru ca Abdeslam să nu fugă din ascunzătoare sau să atace civili.
„Jurnaliştii au pus pe altarul ratingului securitatea oamenilor", a concluzionat şeful poliţiei judiciare.