La trei zile de la câştigarea marelui premiu al loteriei din Statele Unite, un cuplu de americani a încasat jumătate din suma de peste 580 de milioane de dolari. Cei doi sunt din statul Missouri şi spun că momentul în care au realizat că numerele lor au fost extrase a fost cel mai frumos din viaţa lor.
Celălalt norocos nu şi-a revendicat deocamdată premiul. El a fost surprins, totuși, de camerele de supraveghere ale unei benzinării, în timp ce sărbătorea momentul în care şi-a dat seama că a câştigat.
Bărbatul, care a completat numerele norocoase este din statul Arizona şi a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei benzinării în momentul în care a realizat ce noroc a dat peste el.
„Era în extaz, voia ca toată lumea să se uite la biletul lui, să-i confirme că nu delirează. Şi nu delira, erau chiar numerele bune”, povestește un angajat al benzinăriei.
Este cel de-al doilea premiu ca importanță din istoria loteriei de peste ocean. Cea mai mare sumă, de peste 650 de milioane de dolari, a fost câștigată în urmă cu șase ani.