Venezuela vrea să producă pe teritoriul său vaccinul anti-COVID dezvoltat de ruși

Data publicării:
Vaccinul este pregatit pentru a fi administrat.
Primul vaccin administrat femeilor însărcinate ca să protejeze bebeluşii împotriva bronşiolitei a fost autorizat în SUA. FOTO: Guliver/ Getty Images

Venezuela a anunţat joi că doreşte să producă pe teritoriul său vaccinul anti-COVID dezvoltat de Rusia şi că au fost stabilite deja contacte în acest sens cu autorităţile ruse, scrie Agerpres.

Ministrul sănătăţii, Carlos Alvarado, a afirmat la postul naţional de televiziune că există "voinţa deplină" din parte autorităţilor ruse de a examina posibilitatea ca vaccinul rus, numit Sputnik V, să fie produs şi testat în Venezuela.

Carlos Alvarado a făcut această declaraţie după o videoconferinţă cu membri ai Centrului de Microbiologie şi Epidemiologie Gamaleia, instituţia din Moscova care a elaborat vaccinul, şi cu reprezentanţi ai fondului suveran al Rusiei, implicat în dezvoltarea lui.

Ministrul venezuelan a vorbit despre "deplina dispoziţie a camarazilor din Federaţia Rusă" şi "marele interes" al guvernului preşedintelui Nicolas Maduro pentru "mărirea vitezei de producţie a vaccinului şi trecerea rapidă la faza a III-a", ultima etapă a testelor clinice.

Cele două părţi au convenit "să semneze acorduri de confidenţialitate şi să înceapă selecţia posibililor candidaţi pentru derularea fazei a III-a în Venezuela", a precizat Carlos Alvarado.

În urmă cu câteva zile, ministrul sănătăţii declarase că Venezuela va fi în măsură să mobilizeze 500 de voluntari pentru aceste teste pe oameni.

Pe de altă parte, "a avut loc o discuţie de natură tehnică pentru a vedea dacă putem lansa mai întâi procesul de ambalare, apoi de producţie completă a vaccinului în Venezuela aşa cum ne dorim", a indicat ministrul sănătăţii.

La 11 august, preşedintele Vladimir Putin a anunţat că Rusia a dezvoltat în premieră mondială un vaccin eficient împotriva coronavirusului.

Anunţul a fost primit cu scepticism de numeroşi responsabili occidentali. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un apel la prudenţă şi a subliniat că pentru omologarea vaccinului sunt necesare proceduri riguroase.

Rusia este unul din principalii aliaţi ai Venezuelei cu care întreţine relaţii strânse din perioada preşedinţiei lui Hugo Chavez (1999-2013), predecesor şi mentor al lui Nicolas Maduro.

Venezuela, ţară cu 30 de milioane de locuitori, a înregistrat de la apariţia pandemiei pe teritoriul său în martie 41.865 de cazuri confirmate de contaminare şi 351 de decese, potrivit datelor oficiale.

Aceste valori sunt contestate de organizaţii internaţionale ca Human Rights Watch care consideră că bilanţul real este mult mai grav şi acuză autorităţile de la Caracas că ascund adevărul.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...