Vaporul care a scufundat un guvern: Petrolierul nord-coreean captiv într-un port al Libiei a reuşit să plece

Data publicării:
morningglory

Petrolierul nord-coreean „Gloria Dimineţii”, care a stat captiv câteva zile în portul mediteranean Es Sider din estul Libiei, a reuşit până la urmă să fugă, cu tot cu petrolul cumpărat direct de la grupările rebele care controlează statul. Imediat după această evadare, parlamentul de la Tripoli a votat demiterea premierului Ali Zeidan.

Foto: VesselTracker.com

Primul ministru Ali Zeidan spunea că va scufunda petrolierul nord-coreean dacă încearcă să plece. Dar iată că, până la urmă, cel scufundat a fost guvernul Libiei.

Autorităţile încearcă să reducă puterea grupărilor rebele care, după moartea preşedintelui Muammar Gaddafi, au ajuns să controleze inclusiv o parte din industria petrolieră. Ca să îşi finanţeze activităţile, vând petrol oricui este interesat să cumpere. Iar Coreea de Nord, care a primit interzis pe piaţa mondială a petrolului, ar putea deveni un client fidel.

În acest timp, armata încearcă să gonească orice navă străină care încearcă să se alimenteze de la terminalele petroliere ale rebelilor. Cel mai recent, marina militară a tras asupra unei nave malteze care voia să intre în acelaşi port Es Sider.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tezaurul românesc de la Moscova, mai aproape de a reveni în țară. Decizia istorică a...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Analiza pieței imobiliare din România. Cum vor influența alegerile prețurilor locuințelor și ce orașe vor fi...
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Elon Musk și Donald Trump
Elon Musk a început deja să-i enerveze pe apropiații lui Donald Trump: „Se poartă de parcă ar fi copreședinte”
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...