Vacanță de primăvară de o săptămână pentru elevi majori, ca să se îndrăgostească, în China

Data actualizării: Data publicării:
cuplu de tineri asiatici sarutandu-se
Vacanță de primăvară de o săptămână pentru elevi majori, ca să se îndrăgostească FOTO: Getty Images

Mai multe colegii vocaționale din China au decis să le acorde elevilor o vacanță de primăvară de o săptămână, în luna aprilie, ca să-și găsească parteneri și să se îndrăgostească.

Școlile, care aparțin Fan Mei Education Group, au anunțat pe 23 martie că vor acorda o vacanță suplimentară între 1 și 7 aprilie, pentru ca elevii să se distreze.

„Școala implementează sistemul de vacanță de primăvară în speranța că elevii vor învăța să iubească natura, să iubească viața și să se îndrăgostească”, a declarat Liang Guohui, director adjunct al Colegiului Profesional de Aviație din Mianyang, relatează Insider.

„Ieșiți din campus, intrați în contact cu natura și simțiți cu inima frumusețea primăverii”, mai spune acesta.

Școlile care s-au alăturat acestei inițiative sunt toate școli profesionale pentru industria aviației, în care sunt formați piloți, însoțitori de zbor, controlori de trafic aerian și personal de securitate aeroportuară.

Vacanța de primăvară de o săptămână se acordă în aceste școli din 2019, însă anul acesta se pune un accent deosebit pe romantism, tema fiind: „bucurați-vă de flori, îndrăgostiți-vă”.

Anunțul a fost făcut în contextul în care în China se fac eforturi mari pentru contracararea scăderii accentuate a ratei natalității și a căsătoriilor. Administrațiile locale, regionale și chiar companiile au apelat la diverse modalități pentru a-i determina pe oameni să se  căsătorească, între care acordarea 30 de zile de „concediu pentru căsătorie”.

Liu Ping, director adjunct al Colegiului Profesional de Aviație Sichuan Southwest Aviation, a declarat pentru China News Network că școala a acordat vacanța de primăvară ca răspuns la dorințele elevilor, care au spus că vor să mai iasă în afara campusului, pentru a-și face prieteni și pentru a „experimenta frumusețea iubirii”.

Studenții au teme pentru această vacanță: să scrie jurnale de călătorie, să facă fotografii și să filmeze experiențele pe care le au.

Această vacanță vine în completarea altor zile libere care se acordă în China la început de aprilie pentru o sărbătoare națională.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...