UNESCO cere guvernelor să "reglementeze rapid" utilizarea inteligenței artificiale în școli

Data publicării:
Chatgpt
Înlocuirea profesorilor cu astfel de programe ar putea afecta bunăstarea emoţională a copiilor. Foto: Profimedia Images

UNESCO a cerut joi guvernelor să "reglementeze rapid" utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială, cum ar fi chatbot-ul ChatGPT, în sălile de clasă, inclusiv prin limitarea utilizării acestora la copiii cu vârste mai mari, relatează AFP. Agenția ONU consideră că înlocuirea profesorilor cu astfel de programe îi poate afecta emoțional pe copii și îi poate face vulnerabili la manipulare.

Într-un ghid care va fi publicat joi, agenţia ONU consideră că autorităţile publice nu sunt pregătite să gestioneze problemele etice legate de integrarea programelor de inteligenţă artificială în şcoli.

Înlocuirea profesorilor cu astfel de programe ar putea afecta bunăstarea emoţională a copiilor şi îi poate face vulnerabili la manipulare, avertizează organizaţia cu sediul la Paris.

Potrivit directoarei generale a UNESCO, franţuzoaica Audrey Azoulay, citată într-un comunicat, "AI generativă poate fi o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea umană, dar poate fi şi sursă de daune şi prejudicii".

"Nu poate fi integrată în educaţie fără angajamentul public şi fără garanţii şi reglementări guvernamentale solide", a adăugat ea, potrivit Agerpres.

Programele AI generative accesibile publicului larg s-au înmulţit de la sfârşitul anului 2022, când ChatGPT, creat de start-up-ul californian OpenAI, şi-a demonstrat capacitatea de a genera eseuri, poezii şi conversaţii coerente pe baza unor întrebări succinte.

Aceasta a creat, de asemenea, temeri cu privire la noi forme de plagiat sau înşelăciune în şcoli şi universităţi, fără a reduce totuşi atractivitatea unei pieţe a educaţiei considerată potenţial foarte profitabilă.

În recomandarea sa, UNESCO afirmă că instrumentele AI au potenţialul de a ajuta copiii cu nevoi educaţionale specifice, generând de exemplu subtitrări, cu condiţia ca profesorii, utilizatorii şi cercetătorii să ajute la proiectarea acestora, iar guvernele să reglementeze utilizarea acestora.

Ghidul UNESCO nu recomandă totuşi o vârstă minimă pentru şcolari, dar notează că ChatGPT nu poate fi folosit, conform propriilor condiţii, de către copiii sub 13 ani. Numeroase persoane susţin creşterea vârstei la 16 ani, potrivit raportului.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri