Un tânăr român a fost arestat în orașul Cervia din provincia italiană Ravenna, după o serie de infracțiuni comise în aceeași seară, informează presa locală din Italia.
Inițial, tânărul de 21 de ani a încercat să fure o mașină, fără să știe că era vorba despre o mașină de poliție neinscripționată parcată în centrul istoric al localității.
A fost văzut de un agent de poliție în timp ce încerca să pornească mașina, iar când acesta a intervenit, tânărul român a devenit agresiv și a început să-l lovească. Un poștat aflat în zonă a mers la sediul poliției aflat în apropiere să-i anunțe, iar cei doi agenți care au intervenit au fost și ei bătuți de român, necesitând între 5 și 7 zile de spitalizare. Ulterior, tânărul a fost reținut și este acuzat de tentativă de furt, opunere la arestare și ultraj, urmând să apară în fața unui judecător.
"Aceste fapte serioase arată, încă odată, cât de periculoasă este munca de polițist și că aceștia își riscă viața zilnic pentru a ne garanta siguranța", a spus primarul din Cervia, Massimo Medri, mulțumindu-le agenților care au intervenit și poștașului implicat.
Editor web: Vlad Mironescu