Un student din Taiwan, care și-a amputat picioarele în speranța că va primi o despăgubire de la firmele de asigurări în valoare totală de 1,3 milioane de dolari, a fost arestat sub suspiciunea de fraudă.
Tânărul de 23 de ani, identificat doar cu unul din nume - Zhang, și-a scufundat picioarele într-o găleată cu gheață carbonică timp de peste 10 ore pentru a le degera suficient de grav încât să fie necesară dubla amputare, a precizat Biroul de Investigații Criminale din Taiwan într-un comunicat citat de Business Insider.
Anchetatorii au mai stabilit că Zhang a fost convins să recurgă la gestul șocant de către Liao, prieten și fost coleg de liceu.
Liao, de asemenea, de 23 de ani, a avut pierderi semnificative tranzacționand criptomonede și l-a păcălit pe Zhang să semneze un document legal prin care era obligat să-i facă plăți de aproximativ 800.000 de dolari. Potrivit Taiwan News, Liao a pus presiune pe Zhang spunându-i că este urmărit și amenințat de către recuperatori.
Pe 26 ianuarie 2023, noaptea, Liao și Zhang s-au plimbat în jurul orașului Taipei cu motocicleta, aceasta urmând să fie acoperirea lui Zhang pentru degerăturile de la picioare.
Cu numai câteva zile înainte Zhang își încheiase mai multe polițe de asigurare de viață, de călătorie și de asigurare pentru accidente, spun procurorii.
După plimbarea cu motocicleta, Zhang și-a pus picioarele în gheață carbonică și a ajuns la spital. Numai că medicii și-au dat seama că ceva era în neregulă atunci când l-au evaluat. În primul rând, picioarele lui nu aveau urme de încălțăminte sau șosete, iar rănile erau simetrice, ceea ce nu ar fi fost posibil la o leziune naturală produsă prin degerare.
De asemenea, vremea în noaptea de 26 ianuarie nu a fost deloc geroasă, temperatura minimă întregistrată fiind una pozitivă, de 6 grade Celsius.
„Întrucât Taiwan se află într-o regiune subtropicală, cazurile de degerături severe care necesită amputare sunt inexistente”, au spus anchetatorii.
Medicii au fost nevoiți să-i amputeze picioarele lui Zhang din zona gambelor, din cauza degerăturilor, dar, pentru că situația li s-a părut suspectă, au sesizat autoritățile.
Polițiștii l-au investigat pe Zhang, au ajuns și la Liao în noiembrie și într-un final au găsit găleata din plastic în care tânărul și-a înghețat picioarele, o cutie de polistiren specială pentru gheață carbonică, telefoane mobile și o tabletă care conțineau dovezi incrinimatoare.
Liao și Zhang au fost arestați pe 17 ianuarie 2024 și ambii sunt acuzați de fraudă, dar și de vătămare corporală gravă.
Presa locală a spus că Zhang încasase 7.200 de dolari de la un asigurător, dar acum acesta este obligat să înapoieze suma.
Editor : D.C.