Un stomatolog a plănuit cu atenție uciderea soției lui, însă i-a scăpat din vedere un detaliu care l-a dat de gol
Data actualizării: Data publicării:
Un stomatolog din Colorado, SUA, acuzat că și-a ucis soția a căutat pe internet răspunsuri la întrebări precum „arsenicul este detectat la autopsie?” sau „cum să faci ca o crimă să arate ca un atac de cord” cu câteva săptămâni înainte ca soția lui să moară, a dezvăluit un detectiv de poliție.
James Craig a folosit un computer din cabinetul său stomatologic din Aurora pentru căutări, în luna februarie, a spus detectivul Bobbi Olson. La scurt timp după ce s-a „documentat”, soția lui, Angela Craig, a început să simtă rău și s-a dus de mai multe ori la spital în martie, cu amețeli, vărsături și stări de confuzie, simptome pe care medicii nu și le puteau explica, a declarat medicul legist Kelly Lear în timpul unei audieri care a avut loc miercuri și care va stabili dacă Craig va fi judecat pentru crimă cu premeditare, potrivit CBS News.
Poliția suspectează că Craig, de 45 de ani, a pus otravă în shake-urile cu proteine pe care soția sa le consuma înainte de a merge la sală. El ar fi făcut asta pentru a-și putea continua relația pe care o avea cu o altă femeie.
Lear a stabilit prin teste de sânge că Angela Craig a murit pentru că fusese otrăvită cu cianură și tetrahidrozolină, o substanță dinn picăturile oftalmice.
Angela Craig a murit pe 18 martie, după ce a ajuns pentru a treia oară la spital. A fost căsătorită James timp de 23 de ani și a avut șase copii.
În timp ce ea agoniza în spital, iar medicii nu-și dădeau seama ce are, soțul ei se întâlnea cu o altă femeie, o colegă stomatolog, Karin Cain, care venea din Texas pentru a-l vedea. Poliția a început să-l investigheze pe James Craig după ce partenerul său de la cabinetul stomatologic și prieten bun, Ryan Redfearn, i-a spus unei asistente că James Craig a comandat cianură de potasiu, deși nu aveau nevoie de ea la cabinet.
Amanta lui Craig a spus că l-a întâlnit pe acesta la o conferință stomatologică în luna februarie și că au fost împreună trei săptămâni. Fiind întrebată dacă amantul ei și-a ucis soția pentru ca ei să fie împreună, Cain a răspuns că nu-și plănuiseră un viitor împreună.
Anchetatorii cred că, pe 6 martie, James Craig a pus arsenic într-unul dintre shake-urile cu proteine pe care el i le făcea în mod obișnuit soției și când a văzut că aceasta a supraviețuit, a comandat de urgență cianura de potasiu despre care i-a spus furnizorului că îi este necesară pentru o intervenție chirurgicală.