Satul italian Tropea se confruntă cu o penurie de locuri de veci în cimitirul municipal, iar pentru a rezolva temporar problema, până la construcția unui nou cimitir, oferă un stimulent celor care aleg incinerarea în loc de înhumare, informează Corriere della Sera.
Primăria Tropea a alocat 20.000 de euro pentru stimulente, iar rudele celor decedați vor putea solicita banii în termen de 60 de zile de la incinerare.
Solicitarea trebuie însoțită de dovezi că incinerarea a avut loc. Doar cetățenii din Tropea pot cere ajutorul financiar care va fi disponibil până la epuizarea fondurilor, pe tot parcursul anului 2024. "Am creat 100 de locuri, însă aceast număr este mic comparativ cu cel necesar", spune primarul Nino Macri. "În timp ce așteptăm construcția unui nou cimitir, ne-am gândit că acest stimulent ar putea rezolva problema".
În urmă cu câțiva ani, o anchetă a poliției italiene a scos la lumină ce se întâmpla în cimitirul din Tropea. Din cauza lipsei de locuri de veci, locuitorii trebuiau să dea mită pentru a-și îngropa morții. Administratorul cimitirului elibera locuri de veci la întâmplare, pentru a crea locuri libere. Trupurile dezgropate nu erau complet descompuse, fiind incinerate sau aruncate la gunoi.
Editor : V.M.