Un bărbat dintr-un sat din Pakistan i-a cerut premierului indian Narendra Modi să-i înapoieze porumbelul care, în prezent, se află în custodia autorităților indiene, existând suspiciuni că ar fi folosit în misiuni de spionaj, scrie BBC.
Proprietarul păsării, care locuiește la doar 4 kilometri de granița cu India, a spus că a lăsat porumbelul să zboare pentru a marca Eid al-Fitr, sfârșitul Ramadanului. Pe de altă parte, poliția indiană a declarat că porumbelul avea un inel atașat, pe care era notat un cod secret, dar săteanul susține că nu este vorba de niciun cod care trebuie descifrat, ci de numărul său de telefon.
Habibullah a adăugat că porumbelul a fost eliberat, ca un „simbol al păcii” și India ar trebui „să se abțină de la victimizarea păsărilor nevinovate”.
Regiunea Kașmir este revendicată atât de India cât și de Pakistan și este scena ciocnirilor militare regulate între cetățenii celor două state.
Nu este prima dată când un porumbel care zboară din Pakistan a aterizat în India, cauzând panică în rândurile oficialilor indieni. În mai 2015, un porumbel alb a fost „arestat” după ce a fost descoperit într-un sat situat în apropiere de graniță. Și în octombrie 2016, un alt porumbel a suferit aceeași soartă după ce, asupra sa, a fost găsit un bilet cu amenințări la adresa premierului indian.
Editor: Cristina Iancu