Un pompier a declanșat accidental un incendiu major
Data publicării:
Un pompier din Australia a provocat accidental un incendiu major de vegetație în timpul unei sesiuni de informare având ca scop demonstrarea rapidității cu care poate arde combustibilul, au anunțat joi autoritățile, citate de DPA.
Incidentul s-a petrecut miercuri, într-o zonă de recreere din sud-estul statului Victoria. Un membru al Country Fire Association (CFA) a apropiat o brichetă de iarba înaltă pentru a demonstra cât de repede ard materialele inflamabile, scrie Agerpres.
Demonstrația sa a fost mai mult decât elocventă după ce a declanșat un incendiu periculos care a amenințat să mistuiască localitatea Balmoral în care trăiesc circa 300 de persoane. De asemenea, incidentul a condus la evacuarea unui azil și la închiderea temporară a unei școli.
''Personalul este foarte jenat astăzi și ne cerem scuze comunității din Balmoral pentru ce s-a întâmplat ieri'', a declarat joi la postul local de radio 3AW directorul adjunct al CFA, Alen Slijepcevic.
Acesta a precizat că pompierul care a stat la baza incidentului ''nefericit'' este un membru experimentat. El a ''declanșat (focul) pentru a demonstra cât de inflamabil este carburantul'', în timpul unei sesiuni de informare cu privire la pericolele pe care o prezintă incendiile de vegetație.
''Evident, el este foarte jenat și îngrijorat cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla în acele circumstanțe'', a adăugat Slijepcevic.
O restricție totală de la aprinderea focului în exterior a fost instituită miercuri în toată regiunea aflată la circa 350 de kilometri nord-vest de Melbourne în condițiile în care temperaturile au depășit 40 de grade Celsius.
Până miercuri seara focul a fost izolat după eforturile făcute de echipajele terestre de pompieri, autoutilitarele de stingere a incendiilor și a câteva aeronave speciale.
Slijepcevic a menționat că nu s-au înregistrat daune materiale semnificative, iar o anchetă independentă este în curs de desfășurare. El a precizat că pompierul nu a fost disponibilizat.