Un pensionar a fost reţinut după ce a sunat de 24.000 de ori la un număr de telefon

Data actualizării: Data publicării:
closeup of an old caucasian woman and an old caucasian man sitting in a couch using their smartphones
Foto: GettyImages

Un pensionar japonez a fost reţinut după ce a sunat la serviciul clienţi al operatorului său de telefonie de circa 24.000 de ori în doi ani, pe motiv că respectiva companie nu şi-a respectat contractul, transmite Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, a fost plasat în arest săptămâna trecută, după ce a efectuat peste 400 de apeluri într-o săptămână către serviciul clienţi al operatorului de telefonie KDDI, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Tokyo.

Pensionarul „voia ca angajaţii KDDI să vină la el acasă şi să-şi ceară scuze pentru încălcarea contractului. El închidea adesea chiar după formarea numărului”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Bărbatul a fost arestat pentru „obstrucţionarea” unei activităţi comerciale normale, potrivit acestui purtător de cuvânt.

Potrivit presei locale, hărţuirea telefonică a durat doi ani, timp în care bărbatul a efectuat circa 24.000 de apeluri de la cabinele publice, pentru a-şi exprima nemulţumirea şi a-şi insulta interlocutorii de la celălalt capăt al liniei.

Serviciile clienţi la telefon sunt extrem de populare în Japonia. Multe dintre aceste numere sunt gratuite, iar timpul de aşteptare este în general scurt, ceea ce poate duce la abuzuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se modifică programul școlilor din București luni, după alegeri. Activitatea nu va fi suspendată complet
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Copiii lui Brad Pitt nu și-au mai văzut bunicii de 8 ani. Părinții actorului, devastați de lupta juridică cu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...